Supă de pui pentru imunitate scăzută - 5 ingrediente secrete
Dietă & Fitness · Nutritie / De Amalia Skelton, 13.08.2018

Te îmbolnăvești des, iar strănutul este deja cel mai bun prieten al tău? Află ce ingrediente transformă o banală supă de pui în remediul ideal pentru o imunitate puternică.

Crezi că antibioticele rezolvă orice răceală și te-ai obișnuit să apelezi la ele foarte des? Ei bine, nu sunt alegerea indicată pentru o imunitate puternică. Este mai important să previi îmbolnăvirea decât să iei mereu un tratament, care în timp va avea o eficiență tot mai redusă pe măsură ce organismul devine rezistent la acțiunea antibioticelor.
 
Deși pare un remediu recomandat doar acum zeci de ani, supa de pui rămâne în atenția cercetătorilor deoarece are efecte pozitive asupra imunității. În mod tradițional se consideră că o porție de supă de pui poate vindeca orice boală, dar ce elemente din compoziția ei determină acest rezultat? 
 
Supa de pui asigură diminuarea congestiei nazale și a durerilor de cap caracteristicei gripei sau răcelii. De asemenea, este ușor de digerat și menține echilibrul tractului digestiv. Favorizează hidratarea organismului și reduce senzația de usturime și tusea, datorită proprietăților antiinflamatorii. Este o sursă importantă de cisteină, aminoacidul care elimină mucusul din plămâni. Zeama de pui, obținută în urma fierberii, conține gelatină, care adaugă consistență și un gust foarte bun.  În același timp, gelatina conține colagen și stimulează digestia.

 
Iată ce ingrediente trebuie să folosești când faci supă de pui pentru ca răceala să dispară mai repede:

 
1.Ghimbir

Este un condiment care luptă eficient împotriva microbilor și adaugă un gust deosebit. Pentru efecte maxime folosește ghimbir proaspăt, care conține gingerol, un compus care neutralizează virușii care atacă organismul. De asemenea, ghimbirul favorizează transpirația și reduce gravitatea simptomelor asociate cu răceala sau gripa. În unele cazuri, poți avea probleme și cu digestia din cauza atacului microbilor. Ghimbirul previne senzația de greață, crampele și durerile abdominale. Adaugă-l la supă și nu vei regreta. Gustul ușor picant va fi pe placul tuturor și te vei simți mai bine foarte repede.

 
2. Usturoi

Este foarte util pentru prevenirea răcelilor, eliminarea tusei și neutralizarea paraziților. Efectul antibacterian al usturoiului se explică prin acțiunea componentei sale principale, alicina. În momentul în care usturoiul este mestecat sau strivit organismul preia alicina. Din acest motiv nu este recomandat să gătești usturoiul. Este mult mai eficient în varianta proaspătă. Astfel, dacă vrei să maximizezi efectele benefice ale supei de pui, adaugă usturoi tocat atunci când o servești sau folosește presa de usturoi și amestecă bine înainte de a gusta. În scurt timp vei observa că poți respira mai ușor și te vei putea concentra asupra activității tale, ignorând răceala.

 
3. Salvie

Atât în varianta uscată, cât și în cea proaspătă, salvia luptă eficient împotriva infecților virale și bacteriene. Are un efect decongestionant asupra căilor respiratorii, elimină durerile de cap asociate cu sinuzita și reduce durerile în gât datorită proprietăților astringente. În loc să alegi multe bomboane care te fac să uiți de durerea în gât, dar conțin mult prea mult zahăr, savurează o porție de supă de pui la care ai adăugat salvie. Aroma te va captiva și cu siguranță vei dori să o prepari chiar și când nu ești răcită pentru a te bucura de gustul deosebit alături de cei dragi.

 
4. Turmeric

Datorită conținutului ridicat de antioxidanți, turmericul stimulează imunitatea și reduce vulnerabilitatea organismului în fața virușilor. De asemenea, conține polizaharide, care accelerează procesul de vindecare și reduc gravitatea simptomelor asociate răcelii de sezon. Indiferent dacă vrei doar să te menții sănătoasă sau dacă deja ai răcit, supa de pui cu puțin turmeric îți va fortifica organismul și va elimina microbii care îți pot pune în pericol sănătatea.

 
5. Busuioc

Este un ingredient de bază atunci când ai impresia că răceala te-a lăsat fără energie. Adaugă busuioc uscat la supa de pui, iar vaporii pe care îi inspiri în timp ce o savurezi vor neutraliza durerile de cap cauzate de gripă. De asemenea, busuiocul reduce crampele abdominale și previne diareea. Dacă tusea nu te lasă deloc să dormi, tot busuiocul te ajută. Frunzele adaugate la supă favorizează un somn liniștit și odihnitor, iar a doua zi vei avea din nou energie pentru toate activitățile care îți plac.
Potrivit studiilor de specialitate uleiul din componența busuiocului elimină chiar și infecțiile rezistente la antibiotice, deci nu uita să-l consumi cât mai des pentru a fi mereu în formă, indiferent câte persoane strănută sau tușesc în jurul tău.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro