Naomi Campbell: Toată lumea ar trebui să ţină post o dată pe săptămână
Divertisment · Stiri / 05.11.2013

Top-modelul de origine britanică consideră că oamenii ar trebui să ţină post cel puţin o dată pe săptămână, ceea ce i-ar putea ajuta să trăiască mai mult.

Naomi Campbell este convinsă că detoxifierea regulată a organismului contribuie la prelungirea vieţii, relatează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.

"Cred că toată lumea ar trebui să postească cel puţin o dată pe săptămână. Mâncăm atâtea lucruri, cred că este bine să detoxifiem organismul, îţi poate prelungi viaţa", a declarat fotomodelul pentru revista Heat.

Top-modelul în vârstă de 43 de ani ţine cure de detoxifiere înaintea prezentărilor de modă, în vara aceasta urmând o dietă bazată pe sucuri din fructe şi legume, înainte de a defila pe podium la Săptămâna modei haute couture de la Paris.


Naomi Campbell a devenit foarte atentă la ceea ce mănâncă, mai ales după ce mama acesteia, Valerie Morris, a pierdut bătălia cu cancerul.

"Nu beau alcool şi nu mai mănânc carne de porc şi de pui. Când membrii familiei tale au avut cancer, devii mai atent la ceea ce mănânci", a explicat Naomi Campbell pentru revista Heat.

Naomi Campbell este unul dintre cele mai cunoscute şi mai bine plătite top-modele din lume şi a lucrat pentru mari creatori de modă, precum Ralph Lauren, Versace şi Dolce & Gabbana. Ea s-a născut pe 22 mai 1970, la Londra. Naomi Campbell este de origine jamaicană cu rădăcini chineze, bunica ei dinspre tată purtând numele de familie Ming, notează Mediafax.


Prima ei apariţie publică a avut loc la vârsta de şapte ani, în videoclipul "Is This Love?" al lui Bob Marley. La 15 ani, pe când studia la Italia Conti Academy, Naomi Campbell a realizat un spot pentru marca de automobile Ford. La puţin timp după aceasta, ea s-a hotărât să îşi încerce norocul ca model, dând o probă la Elite Model Management. A fost primul manechin de culoare care a apărut pe coperta revistei Time şi în ediţiile franceze şi britanice ale revistei Vogue.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro