Cel mai bun tort de ciocolată fără făină pe care merită să-l încerci de sărbători
Casă şi familie · Acasa / 04.04.2018

Dacă vrei să faci un desert mai sănătos și diferit de Paște, poți să încerci acest tort de ciocolată fără făină care se face foarte ușor.

Ca să faci cel mai bun tort de ciocolată fără făină nu ai nevoie de foarte multe ingrediente sofisticate, însă vei obține un desert cu adevărat special. Poți să-l servești alături de o înghețată delicioasă de vanilie sau caramel și puțin sos de ciocolată. 

Dacă preferi să faci un desert diferit anul acesta, dar să fie cu multă ciocolată, atunci această combinație este una perfectă pentru tine. Gustul intens de ciocolată în combinație cu efectul răcoritor al înghețatei nu are cum să nu fie pe placul oricărui invitat cu ocazia sărbătorilor pascale. 


Care este cel mai important lucru la un tort de ciocolată fără făină?


Ingredientele trebuie să fie de cea mai bună calitate ca să obții un desert cu adevărat gustos. De aceea este foarte important să alegi ciocolată neagră de calitate și pudră de cacao cu aromă intensă. 

Ca să obții o textură ușoară trebuie să te asiguri că mixezi foarte bine albușurile care intră în compoziția tortului și conferă compoziției finale un aspect aerat. De asemenea, un truc oferit de cofetarii profesioniști este acela că zahărul trebuie adăugat gradual în timp ce bați albușurile și nu de la început, ci după ce s-a format o spumă. 

Un alt aspect important este legat de încorporarea albușurilor spumă în amestecul de ciocolată topită cu cacao. Această etapă este una foarte importantă: se adaugă 1/4 din spumă, încorporând delicat cu ciocolata, după care se adaugă spuma rămasă. Totul se amestecă cu o spatulă, cu mișcări delicate pentru a păstra compoziția aerată. 

Tort de ciocolata fara faina
Foto: thekitchn.com 

Cum să faci cel mai bun tort de ciocolată fără făină


Iată una dintre cele mai reușite rețete recomandate de site-ul 
thekitchn.com:

Ai nevoie de
- 11 linguri cu unt nesărat, la temperatura camerei
- 2/3 ceașcă plus 1 lingură cu pudră de cacao
- 300 de grame de ciocolată neagră cu până în 70% cacao
- 6 gălbenușuri
- 1/2 linguriță cu pudră espresso instant
- 1/4 linguriță sare
- 1 linguriță esență de vanilie
- 5 albușuri
- 1/2 linguriță cu cremă de tartar (cream o tartar sau bitartrat de potasiu)
- 1 ceașcă cu zahăr


Mod de preparare
Cuptorul se preîncălzește la 176 de grade Celsius și se pune grătarul pe treapta din mijloc.
Forma pentru tort cu pereți detașabili se unge cu unt și se presară cacao.
Ciocolata se topește cu untul la bain marie, amestecând bine până obții o cremă.
După ce s-a răcorit puțin ciocolata se adaugă pe rând gălbenușurile, cacaua rămasă, cafeaua instant, sarea și vanilia, amestecând bine compoziția. 
Albușurile se bat puțin cu mixerul, apoi se adaugă gradual zahărul, iar la final crema de tartar și se mai mixează un minut. Albușurile bătute bine trebuie să aibă o textura fermă.
Adaugă 1/4 din compoziție în amestecul de cicolată și folosește o spatulă ca să încorporezi cu mișcări delicate. 
Adaugă restul spumei de albușuri și amestecă totul cu grijă. 
Toarnă amestecul în forma pentru tort și lasă la cuptor 34-37 de minute. Scobitoarea nu va ieși curată dacă testezi tortul. Dacă s-a format o crustă deasupra, atunci este gata. 
Se lasă la răcit, apoi se scoate din formă, se poate presară cacao peste el și se servește cu înghețată și sos de ciocolată. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro