Cavalier King Charles Spaniel - cainele regilor

Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului. Nimanui nu i se poate aplica mai bine aceasta constatare decat Cavalier King Charles Spanielului. Dintre toate rasele canine de pe Pamant, Cavalierul are cea mai blanda privire. Acesta trebuie sa fie si motivul pentru care a fost si este atat de indragit. Priviti in ochii unui Cavalier King Charles si veti intelege de ce i-au cazut victima atatea personaje importante din istoria umanitatii!

Radacinile rasei sunt acelea ale unui caine de vanatoare ce facea parte din familia Spanielilor. In decursul timpului, calitatile de companion ale Cavalierului au prevalat in fata celor de vanator si, astfel, el a devenit unul dintre cei mai pretuiti caini de companie din istoria omenirii.

Cresterea cainilor de talie mica a fost apanajul civilizatiilor orientale, iar aparitia Spanielului Toy European se datoreaza incrucisarii dintre Spanielii de talie mica si rase precum Chinul japonez sau, poate, chiar Spanielul tibetan.

Acest mic caine de companie a reusit foarte repede sa cucereasca inimile nobililor, dovada stand nenumaratele aparitii din portretele regale realizate de catre unii dintre cei mai renumiti artisti ai vremii.

Originea rasei

Originea rasei este strans legata de figuri celebre ale istoriei, cum ar fi cea a nefericitei regine a Scotiei - Maria Stuart. Ei i se atribuie introducerea in arhipelagul britanic a micilor spanieli continentali, pe care a avut prilejul sa-i cunoasca in timpul sederii sale in Franta.

Curand, Anglia a devenit patria de adoptie a acestor spanieli de talie mica, un rol important in raspandirea lor revenindu-i unui alt cap incoronat ce a sfarsit, la randul sau, pe esafod, regele Charles I.

O data cu reinstaurarea monarhiei engleze, rolul de promotor al rasei a fost indeplinit de fiul sau, Charles al II-lea, un impatimit al Toy Spanielilor. El era vazut in permanenta alaturi de patrupezii sai favoriti, uneori fiind chiar acuzat ca ar acorda mai multa atentie cainilor sai decat problemelor regatului englez.

Probabil ca un sambure de adevar a existat in cele afirmate anterior, de vreme ce monarhul si-a gasit timp sa promulge un edict prin care acestor caini le era permis accesul in toate cladirile publice. Acestei pasiuni fara limite i se datoreaza si numele dobandit de catre rasa - "King Charles Spaniel". Dupa moartea lui Charles al II-lea, fratele sau - James al II-lea - si-a insusit rolul de protector al rasei, pana la exilarea sa in Franta.

Succesorul sau la tron, William al III-lea, era un fan al Mops Pug Carlinilor. Astfel, a venit randul acestei rase sa fie promovata la rangul de "caine regal". Insa Pugul nu a reusit niciodata sa ia locul Cavalierul in top-ul simpatiei nobilimii engleze.

Ulterior, traditia a fost continuata de Ducele de Marlborough, care prefera exemplarele de King Charles Spaniel colorate in rosu si alb, motiv pentru care acestea au si dobandit numele de Marlborough sau Blenheim Spaniels. Legenda spune ca in timpul bataliei de la Blenheim, pentru a-si mai potoli ingrijorarea, sotia monarhului s-a ocupat de o femela gestanta. Incercand sa o calmeze pe viitoarea mama, ea o presa sistematic pe cap.

O data cu vestea victoriei au venit pe lume si puii, care aveau un marcaj pe mijlocul craniului. Cum, in vremea aceea, genetica nu reprezenta un capitol la indemana oricui, oamenii au considerat ca marcajul respectiv se datoreaza "masajului" aplicat de ducesa femelei gestante. Astfel, punctul rosu de pe crestetul exemplarelor rosu cu alb a primit denumirea de "punct Blenheim". Ducii de Marlborough s-au ocupat de prasirea Blenheim Spanielilor pana la inceputul anilor 1900.

Cu tot "asediul" Mopsilor, King Charles Spanielii au continuat sa-si pastreze, de-a lungul secolelor, pozitia privilegiata in sufletul aristocratiei britanice. Dar, sa urmarim si evolutia lor din punctul de vedere al aspectului...

Evolutia aspectului

Pe vremea regelui Charles, Toy Spanielii aveau botul mai lung, craniul plat si urechile prinse sus, imagine aproape identica cu cea a Cavalierilor din zilele noastre. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea insa, tipul de caine preferat era cel cu bot scurt, craniu "in dom" si urechi prinse jos. Acesta era promovat si in reproductie.