Cum sa va ajutati pisica in caz de deshidratare
Casă şi familie · Animale / De Alina Dochioiu, 19.02.2004

Este foarte important sa-i asigurati pisicii dumneavoastra o doza suficienta de apa. Fara o cantitate adecvata de lichid care sa mentina tesuturile hidratate si...

Este foarte important sa-i asigurati pisicii dumneavoastra o doza suficienta de apa. Fara o cantitate adecvata de lichid care sa mentina tesuturile hidratate si care sa transporte nutrientii necesari in corp animalele pot muri din cauza deshidratarii.

Scaderea nivelului de lichide din organism poate fi provocata de caldura excesiva din timpul verii, iar o deshidratare accentuata poate fi efectul unei stari de voma prelungite sau al diareei severe.

Animalele care sufera de diabet sunt mai predispuse riscului deshidratarii, de acelasi fenomen fiind afectate si cele care se confrunta cu boli ca insuficienta renala, cancerul sau hipertiroidia.

O alta cauza a deshidratarii poate fi reprezentata de starile febrile de durata. Mineralele precum potasiul si sodiul conduc impulsurile electrice prin tot corpul, iar pierderea acestor electrolite poate cauza serioase probleme. Deshidratarea apare atunci cand pisicile consuma mai multa apa decat au ingerat.

Diversele boli, infectii, varsaturi, diareea, lipsa apei proaspete, febra sau probleme ale ficatului, toate acestea sunt motive pentru care prietenele noastre devin deshidratate.

Simptomele deshidratarii sunt vizibile la nivelul ochilor (care sunt infundati in orbite), al nasului si al gurii (care devin uscate) si includ si epuizarea fizica, pierderea poftei de mancare, depresia si lipsa de elasticitate a pielii.

Pentru confirmarea acestui ultim simptom puteti face un test: ciupiti pielea de pe ceafa pisicii, iar, daca aceasta nu isi revine rapid in pozitia initiala, atunci cu siguranta nivelul lichidelor din organismul pisicii dumneavoastra este foarte scazut si poate conduce la deshidratare.

Ori de cate ori suspectati aparitia acestei situatii, prezentati-va de urgenta cu pisica la medicul veterinar! In caz contrar, nu este exclusa posibilitatea ca deshidratarea sa duca la moartea animalului, mai ales daca acesta are o varsta foarte mica (un pisoi care sufera de diaree chiar si numai o zi poate muri din lipsa de lichide.)

Mijloace prin care puteti evita deshidratarea pisicii:

1. Asigurati-va ca pisica are intotdeauna suficienta apa la dispozitie si schimbati-o frecvent pentru a o mentine curata si proaspata
2. Aveti grija ca vasul din care bea sa fie intotdeauna curat, fara a pastra anumite mirosuri
3. Verificati starea de sanatate a pisicii prin vizite regulate la medicul veterinar
4. Daca obisnuiti sa scoateti pisica in aer liber sau daca aceasta va insoteste in vreo calatorie, luati cu dumneavoastra o sticla cu apa, pentru orice eventualitate


5. Daca pisica se afla in convalescenta dupa ce a suferit de diaree sau de senzatie de voma, supravegheati atent cantitatea de apa ingerata. Nu o fortati, incurajati-o sa bea putin cate putin. Nu o lasati sa inghita o cantitate prea mare dintr-o data - lichidele baute prea repede ii vor provoca varsaturi si prin urmare o adiacenta pierdere de lichid.
6. Asigurati-va ca pisica are la dispozitie un loc unde sa se poata ascunde de caldura excesiva, indiferent daca aceasta provine de la razele solare sau de la surse artificiale. Este important ca temperatura din locuinta sa fie constanta.
7. Oferiti-i unei pisici aflate in covalescenta chiar si bucatele mici de gheata pe care aceasta le va linge, actiune care dureaza un pic mai mult decat simpla ingerare a apei si care asigura o hidratare gradata.
8. Daca o suspectati de deshidratare si nu va dati seama care este cauza, verificati-i cavitatea bucala pentru a vedea daca vreo rana sau un obiect strain ar putea fi motivele care o impiedica sa bea apa.

Si nu uitati! Este mai bine sa previi decat sa tratezi, asa ca cel mai indicat ar fi ca pisica dumneavoastra sa nu ajunga deloc sa fie deshidratata, dar daca totusi acest lucru se intampla, nu amanati luarea unor masuri si nici vizita la medic!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro