Şi bărbaţii au suflet. Atunci venea toamna şi te-am lăsat să pleci. Eram prea slab!

Stau suspendat pe marginea prăpastiei, dar nu-mi pasă. Femeile pot fi fericite oricum, ele nu strâng durerea, o consumă, apoi merg mai departe. Pe obrazul meu, durerea se afundă, sapă în piele adânc, face şanţuri.
Pe obrazul meu e un front de luptă între amintiri şi dureri. Nu mai pot să mă întorc şi să rămân lângă tine, nu mai pot să te salvez. Totul s-a dus, s-a evaporat, eu mă chimnui, tu ai uitat. Simţi cum toată frumuseţea se duce, cum timpul lucrează împotriva ta, nu ai ce face, râzi mai rar, faci dragoste mai rar, plângi mai rar. Îţi place să te plimbi, să te rogi, să crezi în minuni care nu vor să se-ntâmple şi, uite aşa, eşti din ce în ce mai singură, dar nu înţelegi de ce. Nu înţelegi unde-ai greşit.