Cum să slăbești fără să renunți la alimentele preferate?
Dietă & Fitness · Dieta / 31.07.2018

Dieta strictă nu va fi niciodată soluția cea mai bună ca să scapi de kilogramele în plus. Poți să slăbești fără să renunți la mâncarea preferată dacă știi câteva trucuri!

Dietele nu sunt pe placul nimănui. Mulți le începem, dar rareori se întâmplă să le urmăm pe termen lung, tocmai pentru că unele devin tot mai restrictive și nu poți urma la nesfârșit aceleași reguli. De aceea este mult mai eficient să îți formezi singură regulile potrivite care te ajută să slăbești fără să renunți la alimentele preferate. Cu ajutorul câtorva trucuri chiar poți să faci asta!


Cum să slăbești fără să renunți la alimentele preferate?


Mănâncă încet și mestecă bine

Chiar dacă ești mereu pe fugă trebuie să conștientizezi că acele câteva minute pe care le acorzi meselor principale trebuie savurate din plin. Cu cât ești mai conștientă de textura și gustul alimentelor, mestecând încet și savurând totul, cu atât vei simți o satisfacție mai mare după masă. Și senzația de sațietate vine la pachet, astfel că nu vei mai fi tentată să apuci și altceva ca să exagerezi cu mâncarea. Creierul a primit informația că ești satulă și astfel mănânci mai puțin fără să te chinui să faci acest lucru. Ia îmbucături mici și mestecă de mai mult ori!


Pune culoare în farfurie

Dacă ți se pare că legumele sunt plictisitoare și de asta le eviți, încearcă să le consumi sub altă formă decât într-o salată. Folosește-le ca să dai culoare mâncării din farfurie, repară-le la cuptor și păstrează-le la frigider ca să le ai la îndemână, fii creativă când le folosești. Astfel vei ajunge să consumi mai multe legume care furnizează vitamine și fibre care conferă sațietate. 


Nu sări peste micul dejun

Chiar dacă te grăbești mereu dimineața, trebuie să găsești cea mai bună soluție ca să nu pleci nemâncată. Fie prepari micul dejun de seara, fie îl iei cu tine la muncă în cazul în care chiar nu reușești să mănânci dimineața. Alege alimente bogate în fibre și proteine cum ar fi un terci de ovăz cu iaurt și fructe de pădure. Acesta va conferi enrrgie în prima parte a zilei și evită senzația intensă de foame care apare de regulă în cazul celor care sar peste micul dejun. 


Fă mișcare

Slăbitul nu are legătură numai cu ceea ce mănânci. Este la fel de important ce alegi să faci între mesele principale. Atunci când alegi să faci puțină mișcare, metabolismul este mai alert și digestia funcționează mult mai bine. Fie că urci scările în loc să iei liftul sau faci o mică plimbare spre muncă în loc să iei mașina, toate aceste lucruri te ajută să slăbești fără să renunți la alimentele preferate și să fii într-o permanentă dietă. 


Bucură-te de cină alături de cei dragi

Specialiștii susțin că cina în familie sau într-o companie plăcută te ajută să te saturi mai repede și să slăbești. Discuțiile din timpul mesei te fac să mănânci mai încet și astfel te vei simți sătulă mult mai repede și fără să mănânci exagerat. În al doilea rând, mesele gătite acasă sunt mult mai sănătoase dacă alegi să prepari ceva simplu. 


Trăiască Instagramul!

Îți place să faci fotografii cu mâncarea pe care o consumi și să le postezi online? Specialiștii susțin că acest obicei poate să fie foarte util, deoarece spre seară poți să vezi exact ceea ce ai mâncat, lucru care te va ajuta să nu faci excese culinare. 


Răsfață-te din când în când 

Renunțarea definitivă la dulciuri este probabil partea cea mai oribilă dintr-o dietă. Toată lumea o resimte ca pe o restricție și la un moment dat poate să genereze foarte multe frustrări. Un studiu recent arată că poți să consumi o bucată de ciocolată, atâta vreme cât nu exagerezi, ci savurezi pe deplin momentul.


Respectă programul de somn

Somnul este foarte important și s-a demonstrat că are o legătură directă cu îngrășatul atunci când nu dormi suficient. Un adult are nevoie de 7-9 ore de somn pe noapte, altfel corpul poate să sufere schimbări hormonale care stimulează pofta de mâncare. 


Controlează stresul

O viață stresantă poate să favorizeze depunerea kilogramelor în plus, deoarece se eliberează cantități mare de cortizol, hormonul care te face să mănânci prea mult. Astfel că o prioritate în viața ta trebuie să fie aceea de a găsi cele mai bune modalități ca să limitezi stresul. Făcând acest lucru vei constata că somnul de îmbunătățește, porțiile de mâncare vor fi mai mici și vei slăbi fără să renunți la alimentele preferate. 


Bea apă

Creierul poate să confunde ușor senzația de sete cu cea de foame, astfel că ajungem să mâncăm în exces când de fapt ne este sete. Ca să eviți acest lucru, asigură-te că bei suficientă apă pe parcursul zilei. 


Folosește o farfurie mai mică

Specialiștii susțin că rmai bine folosești o farfurie mică pe care va fi mai puțină mâncare, dar fără să conștientizezi acest lucru. Astfel, porțiile tale vor fi normale și vei putea să pui și o cantitate mică din alimentele preferate pe lângă ceea ce știi că este sănătos și nutritiv. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro