DASH, cea mai bună dietă din SUA pentru al cincilea an consecutiv
Bogat în legume, cereale integrale şi produse lactate cu conţinuturi scăzute de grăsimi, acest regim a ocupat primul loc în topul general al celor mai bune diete din lume pentru al cincilea an consecutiv, depăşind dieta Weight Watchers şi dieta mediteraneană, informează agenția Reuters, citată de Mediafax.
Dieta DASH, care determină o scădere a tensiunii arteriale fără administrarea de medicamente, a fost aleasă de un grup de experţi în sănătate drept cea mai bună dietă pentru persoanele diagnosticate cu diabet şi, totodată, cea mai bună soluţie pentru o alimentaţie sănătoasă, după cum a anunţat, marţi, publicaţia americană News & World Report.
În schimb, Weight Watchers şi-a păstrat primul loc în topul specializat al celor mai bune diete ce vizează scăderea în greutate, fiind urmată de dieta slab calorică HMR (Healthy Management Resources), ce constă într-un plan de înlocuire a alimentelor care îngraşă. Pe locul al treilea în acest top s-a clasat dieta Jenny Craig, care se bazează pe alimentele preparate în casă cu scopul de a elimina kilogramele în exces.
Dieta TLC (Therapeutic Lifestyle Changes), care a fost concepută pentru a scădea concentraţiile de colesterol, a ocupat locul al doilea în topul general al dietelor. Locul al treilea a fost ocupat, la egalitate, de dieta mediteraneană, dieta Weight Watchers şi dieta Mayo Clinic.
La polul opus al clasamentului, pe ultimul loc, s-au clasat dieta Paleo, care se concentrează pe carne, peşte şi legume, şi dieta Dukan în patru paşi.