Dietă: 7 trucuri ca să-ți menții silueta chiar și de Valentine's Day

Dieta / 12.02.2016

Îți dorești o cină romantică alături de persoana iubită, dar ți-e teamă că îți va distruge cura de slăbire?

Nu te îngrijora, există trucuri testate pe care le poți folosi atunci când mergi la restaurant. Cu ajutorul lor te poți bucura din plin de atmosferă și mâncare, fără ca a doua zi să resimți vreun regret față de ce sau cât ai mâncat și nici să vezi kilograme în plus pe cântar.

Iată 7 trucuri oferite de dr. Laura Ene, medic specialist în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice de la Clinica de Nutriţie KiloStop:

1. Nu pleca flămândă la restaurant sau la petrecere


Mai întâi de toate, nu pleca niciodată flămândă la o masă festivă! Asta deoarece foamea și pofta sunt cei mai mari dușmani ai siluetei tale, cu care este extrem de greu să lupți, mai ales atunci când se aliază.

Așadar, respectă-ți mesele din ziua respectivă și orele obișnuite de masă. Astfel, vei reuși să alegi cu mult mai multă grijă alimentele și să mănânci ponderat, fără să fie nevoie de câteva zile de recuperare după caloriile ingerate de obicei la acest gen de mese festive.


2. Fii precaută cu sosurile și dressingurile


Acestea sunt mereu hipercalorice, chiar dacă sunt preparate de bucătari pricepuţi. Dacă nu ştii ce conţin, renunţă la ele, pot fi ca maioneza sau ca sosul Caesar: 50 - 100 de calorii într-o singură lingură. Sosurile care pot fi consumate fără grijă sunt cele de iaurt degresat cu plante aromatice.



3. Evită tot ce este prăjit, gratinat sau pane


Deși afirmația devine aproape agasantă prin repetarea ei, importanța evitării acestor preparate hipercalorice și toxice nu poate fi subliniată îndeajuns. Spre exemplu, acrilamida, o substanță chimică foarte comună care se găsește în cartofii prăjiți și în orice fel de făină prăjită (pane-uri, șnițele, rântașuri etc), are efect cancerigen demonstrat.

Mai mult, orice aliment preparat pane este îmbibat în ulei, iar acest lucru mărește de cel puțin 3 ori numărul de calorii al respectivului aliment. Dacă totuşi nu ai nimic altceva de ales, alege doar ce este înăuntrul pane-ului, aruncă acea crustă de ou şi pesmet sau făină prăjită!


La orice restaurant care se respectă poți găsi un pește la grătar sau pe pat de sare ori o bucată de carne slabă la grătar. Te sfătuiesc să alegi mușchiul de vită sau un mușchiuleț de porc ca să te bucuri de o seară deosebită.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro