Surse bogate de antioxidanți pentru anotimpul rece
Dietă & Fitness · Dieta / 19.02.2021

Statisticile arată că oamenii petrec o mare parte a timpului în medii închise, în medie între 90% și 98% din timp este petrecut în interior, în funcție de sezon și de perioada concediilor.

Cifrele pot crește în situații în care au loc evenimente care obligă oamenii să stea în interior, cum ar fi, spre exemplu, pandemiile globale. Deși am fi tentați să credem că în timpul sezonului rece răcim mai des din cauză că afară este frig, în mediul interior suntem mult mai des expuși la concentrații mari de poluanți în aer, inclusiv la virusuri de răceală și gripă.

Pentru a ne ajuta organismul să facă față mai bine provocărilor din sezonul rece, dar și contextului restrictiv al acestei perioade, care pot genera stări de stres și anxietate, alimentația devine un aliat de bază. Atunci când ne confruntăm cu astfel de senzații, este un semn al creșterii stresului oxidativ, adică antioxidanții din organism nu sunt suficienți pentru a contracara radicalii liberi, acele molecule produse în mod natural de organism.


Foarte reactivi, dar în același timp necesari pentru îndeplinirea anumitor funcții și, astfel, pentru menținerea sănătății, producerea de radicali liberi poate avea în timp efecte negative dacă este excesivă, prin modificarea materialului genetic și a membranelor celulare. Consecința tuturor acestora este o deteriorare a țesuturilor și posibila apariție a diferitelor patologii.

„Antioxidanții sunt acele substanțe provenite din alimente, suplimente sau produse de organism care ar putea preveni sau întârzia deteriorarea oxidativă a unei celule. În mod constant, organismul nostru creează molecule instabile denumite radicali liberi, care atunci când se acumulează acționează asupra altor celule și le pot deteriora, printr-o reacție chimică numită oxidare.


Factorii de mediu precum poluarea, inhalarea fumului de țigară și expunerea excesivă la soare pot să contribuie la procesele de oxidare, iar substanțele antioxidante pot neutraliza acțiunea acestora. Exemple de alimente bogate în antioxidanți sunt legume precum morcovii, ardeii, spanacul, broccoli, roșiile, ceapa, usturoiul; fructe precum portocalele, căpșunile, lămâia; băuturi precum ceaiul verde, berea, cafeaua, dar și nucile, cacaoa pură, scorțișoara”, spune dr. Corina Zugravu, Președinte Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.
Citește continuarea pe kudika.ro!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro