10 lucruri pe care le-am învăţat la conferinţa susţinută de Dr. Oz

Nutritie / 26.05.2016

Alimentaţia sănătoasă, găsirea motivaţiei pentru a slăbi şi importanţa somnului sunt câteva dintre subiectele conferinţei susţinute de Dr. Oz la Sala Palatului

Ieri (n.r. 25 mai) am participat la conferinţa susţinută de celebrul Dr. Oz la Sala Palatului din Bucureşti. Dr. Mehmet Oz este pentru prima dată în România şi a rămas fascinat de ospitalitatea cu care a fost primit, precum şi de preparatele culinare pe care le are bucătăria românească. Am fost foarte fericită să descopăr acelaşi om care vorbeşte cu atâta pasiune şi determinare despre subiecte legate de nutriţie şi sănătate, la fel cum am fost obişnuită cu el din emisiunea "The Dr. Oz Show". Indiferent de polemicile pe care le-a generat de-al lungul timpului cu referire la sfaturile sale sau promovarea directă/indirectă a unor produse, acest om are o forţă incredibilă de a te determina să faci ceva pentru sănătatea ta. Cu o atitudine relaxată şi un discurs bine conturat, presărat cu exemple grăitoare menite să ne deschidă ochii, Dr. Oz a reuşit să captiveze publicul.


Este important să reţii că micile schimbări pe care le faci în stilul tău de viaţă sunt cele care contează cu adevărat şi au un impact semnificativ asupra sănătăţii!

Iată zece lucruri interesante discutate la conferinţa susţinută de Dr. Oz pe care merită să le reţii şi să le pui în practică:

1. Înlocuieşte cafeaua de la micul dejun!


Primul lucru pe care Dr. Oz îl recomandă cu tărie este importanţa de a consuma un pahar cu apă (eventual cu puţină zeamă de lămâie) pe stomacul gol, imediat după trezire. Acesta este un obicei pe care medicul îl respectă cu stricteţe, este foarte simplu de inclus în programul tău zilnic şi face minuni pentru digestie.


"Cafeaua nu este o băutură rea pentru sănătate, deoarece are o cantitate însemnată de antioxidanţi, însă este de preferat să o consumi la 2 ore după ce ai băut apă pe stomacul gol şi ai luat micul dejun", a declarat Dr. Oz în cadrul conferinţei susţinute la Sala Palatului din Bucureşti.

Hidratarea organismul este unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să ţii cont. "Dacă nu te hidratezi corect vei avea tendinţa de a mânca mai mult. Cum nu putem face diferenţa între senzaţia de sete şi foame este bine să începi cu un pahar de apă atunci când simţi că îţi este foame şi ştii că ai avut o masă mai devreme", explică Dr. Oz.

2. Mănâncă alimentele care-ţi plac, dar să fie sănătoase!


Ca să ai o motivaţie puternică pentru a slăbi, dar şi pentru a te menţine la greutatea corporală dorită este esenţial să ai o dietă care este exact pe placul tău. Un plan alimentar sănătos este acela care cuprinde alimentele care-ţi plac, dar care s-au dovedit a fi şi sănătoase pentru corpul tău. Niciodată nu vei avea succes pe termen lung cu o dietă care te determină să mănânci ceva ce nu-ţi place.

Oleaginoasele se numără printre alimentele pe care specialistul le recomandă şi susţine că are mereu cu el o pungă de migdale sau alte nuci. "Toate studiile realizate până în prezent arată că persoanele care obişnuiesc să consume nuci crude slăbesc mult mai uşor. Asta chiar dacă oleaginoasele conţin grăsimi", explică specialistul.


Un avertisment pe care l-a făcut Dr. Oz se referă la produsele lactate. "Consumă lactatele integrale chiar dacă au grăsime. Dacă laptele este degresat, adică a fost eliminată grăsimea, în el nu mai rămâne decât lactoza (zahărul din lapte)".

Chiar dacă este un fan înrăit al preparatelor din peşte, Dr. Oz susţine că acestea conţin o cantitate ridicată de mercur şi că ar fi mai indicat să consumăm peşte mai rar. Celebrul Dr. Oz la BucurestiCredit foto: Dorel Melinte  

3. Fii un exemplu pentru copiii tăi şi pentru cei din jur!


Un aspect foarte interesant pe care Dr. Oz l-a dezvoltat în cadrul discursului său de la Sala Palatului este legat de obiceiurile alimentare sănătoase ale părinţilor care au un impact semnificativ asupra copiilor. "Dacă ai grijă de tine şi mănânci ceea ce trebuie şi copiii tăi vor copia obiceiurile tale. Aşa că oferă-le un exemplu, ai grijă de familia ta, dar nu uita nici de nevoile tale", a declarat Dr. Oz.

4. Grăsimea de pe abdomen este foarte periculoasă. Cum se calculează dimensiunea taliei?


Când talia se măreşte, se acumulează grăsime în interiorul abdomenului, grăsime care este toxică. Studiile au demonstrat că acumularea grăsimii predominant în regiunea abdominală reprezintă un risc mare pentru afecţiuni precum hipertensiunea arterială, diabet sau boli cardiovasculare.

Care este dimensiunea ideală a taliei şi cum se calculează ea? Dimensiunea ideală a taliei o obţii atunci când împarţi înălţimea ta la doi (adică dacă ai 1,70 m înălţime, înseamnă că dimensiunea ideală a taliei trebuie să fie 85). Numărul pe care-l obţii reprezintă dimensiunea pe care ar trebui să o aibă talia ta. Pentru a te măsura este important să înconjori centimetrul în jurul abdomenului, trecându-l puţin mai sus de buric.

Potrivit specialistului, o talie peste 89 în cazul femeilor şi peste 101 în cazul bărbaţilor măreşte considerabil riscul de diabet şi boli cardiovasculare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro