Patru ceşti de espresso pe zi este doza maximă de cafea recomandată de autorităţile europeneDe altfel, copiii şi adolescenţii sunt oricum expuşi în faţa riscului cardiovascular din cauza predispoziţiei lor de a consuma băuturi energizante şi băuturi carbogazoase.

"Riscul pentru sănătate nu este uriaş, dar el există, iar pricipalul mesaj pe care dorim să îl transmitem este acesta: consumatorii trebuie să ia în calcul diferitele surse de cofeină, în afară de cafea. Este pentru prima dată când riscurile asociate cu consumul de cofeină, din toate sursele alimentare, au fost evaluate la nivelul Uniunii Europene", a declarat un purtător de cuvânt al EFSA.


În şapte dintre cele 13 state membre în UE care au fost monitorizate de EFSA, o parte din populaţia adultă consumă mai mult de 400 mililitri de cafea pe zi. Danemarca ocupă primul loc în acest clasament - 33% dintre adulţii danezi fac abuz de cafea. Pe locurile următoare se află Olanda (17,6%), Germania (14,6%), Finlanda (13,4%), Belgia (10,4%), Suedia (9%) şi Franţa (5,8%).


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro