Cercet[torii au descoperit câțiva factori surprinzători care ne fac să mâncăm mai mult
Mâncatul "pe fugă"
Dacă aveţi tendinţa de a mânca un sendviş dimineaţa, în timp ce alergaţi pe scări şi pe stradă ca să nu întârziaţi la serviciu, sau luaţi prânzul în picioare, aceste lucruri s-ar putea să vă facă să vă simţiţi mai înfometat. Modul acesta de a lua micul dejun şi prânzul îi face pe oameni să mânânce mai repede, astfel că nu este destul timp ca semnalele hormonale privind starea de "sătul" să se activeze. Specialiştii spun că senzaţia de sătul se instalează abia la 20 de minute după masă, astfel că dacă mâncaţi repede şi pe fugă, procesul acesta este perturbat şi simţiţi mereu că vă este foame.
Menopauza creşte apetitul femeilor
Fluctuaţiile nivelului de progesteron în perioada de dinainte de instalarea menopauzei cresc apetitul femeilor. "Nivelurile de progesteron variază în perioada de doi până la cinci ani de dinainte de instalare a menopauzei, iar acest lucru pare să afecteze pofta de mâncare", spune Leila Hannah, medic ginecolog. Progesteronul relaxează muşchii netezi ai organismului (cei care controlează organe precum vezica urinară sau tractul gastrointestinal). Când nivel său creşte, creşte şi nevoia de energie, de aici pofta de mâncare crescută. Însă, Leila Hannah spune că după instalarea menopauzei aceste efect tinde să dispară.
Pofta de mâncare poate fi şi semnul unei sarcini
"Graviditatea este perioada în care organismul produce noi ţesuturi, necesare dezvoltării embrionului", explică medicul Jude Gunasekera, care arată că este perfect normal ca femeile însărcinate să mănânce mai mult, având nevoie de mai multă energie.
Antidepresivele şi medicamentele antialergice pot creşte pofta de mâncare
Este destul de cunoscută situaţia în care oamenii mănâncă foarte puţin atunci când sunt deprimaţi, sentimentele şi gândurile negre făcându-i să nu se gândească deloc la mâncare. Totuşi, tratamentul cu antidepresive, în special cele care conţin mirtazapin, poate stimula foamea.
"Antidepresivele perturbă funcţia hipotalamusului, partea creierului responsabilă cu controlul apetitului, şi din această cauză pofta de mâncare poate creşte când oamenii iau antidepresive", explică psihiatrul Jonathan Chick, director medical al centrului de reabilitare Castle Craig din Peeblesshire, Scoţia.
Antihistaminicele, prescrise de medici în cazul alergiilor şi luate de multe persoane împotriva febrei fânului, afectează de asemenea hipotalamusul. Efectul acestor medicamente contra alergiilor asupra poftei de mâncare tinde să fie cumulativ, ceea ce înseamnă ca persoanele care iau rar antihistaminice nu vor resimţi o creştere a poftei de mâncare din această cauză.
Nu există o soluţie de combatere a unui apetit mărit cauzat de un tratament medicamentos, dar este bine de ştiut că acest lucru se poate întâmpla, ceea ce poate ajuta la un autocontrol legat de numărul de calorii din alimentaţia zilnică.