4 sfaturi pentru a adormi mai ușor
În perioade în care trecem prin diverse schimbări ale stilului de viață, întâmpinăm evenimente neprevăzute sau ne supunem unor condiții de stres, cel mai puternic semnal de alarmă este instalarea insomniilor.
Faptul că nu putem adormi sau adormim foarte greu ne bulversează suplimentar funcționarea organismului, ne poate slăbi imunitatea și poate deveni contextul în care se instalează diverse boli. Insomniile sunt frecvente cam la o treime din populația globului. Iată cum le poți preveni.
Micșorează temperatura din camera unde dormi
Corpul uman se răcorește pe parcursul somnului, deci dacă îi creezi un mediu propice din punct de vedere termin, facilitezi instalarea lui Moș Ene pe la gene. Practic, dormitorul nostru trebuie să fie inspirat de peșterile predecesorilor noștri: un loc răcoros și întunecos.
Renunță la folosirea aparatelor electronice cu scurt timp înainte de a te retrage în pat
A adormi cu televizorul sau a butona telefonul până la epuizare sunt cele mai proaste idei ale societății contemporane. Pentru că ne e greu să ne abținem, trebuie măcar să ținem cont de o mică pauză între aceste activități și momentul în care ne culcăm. Majoritatea telefoanelor au opțiunea de a activa lumina nocturnă, care elimină din culoarea albastru și plusează culorile calde. Acest aspect a venit în întâmpinarea problemei că folosim telefonul înainte de culcare, ceea ce ne perturbă procesul de adormire, pentru că lumina împiedică apariția melatoninei, adică întocmai a elementului care ne instalează somnolența..
Păstrează grijile pentru ziua de mâine
Nu rezolvăm nimic în somn și este dreptul și obligația noastră de a ne odihni. Știu că e mai ușor de zis decât de făcut, dar nu are niciun rost să ruminezi asupra celor întâmplate peste zi fix atunci când trebuie să te liniștești și să te revigorezi printr-o pauză binemeritată. Somnul este atât de important și de sănătos, mai ales pentru că ne ordonează gândurile și sistemul nervos, încât poți să îți permiți și o siestă de un sfert de oră chiar în mijlocul zilei, dacă ai nevoie de ea!
Folosește ”white noise”: sunete albe
S-a demonstrat pe bebeluși: aceștia adorm mult mai repede cu ajutorul unui frecvențe anume de sunete, care reduce și percepția zgomotelor reale din mediul înconjurător. Este ca o păturică pentru auz, cu un rol aproape hipnotic. De aceea adormim în mașină sau în tren: sunetul este cel care ne relaxează până nu mai percepem mișcarea. Găsești aplicații sau înregistrări online, care variază de la sunetul ploii până la sunetul făcut de ventilatoare.
Pe lângă acestea, poți oricând să faci o baie fierbinte, care îți va aplifica senzația de răcorire necesară înainte de somn. Exercițiile de respirație s-au dovedit de asemenea destul de eficiente în strategiile de relaxare, așa că nu strică niciodată să le încerci înainte de a ajunge la somnifere!