obez? sl?bitDupă ce a făcut operaţia de micşorare a stomacului şi a slăbit enorm, Mallory e mândră de corpul ei
După ani de diete, Mallory a urmat sfatul doctorilor şi în noiembrie a mers la un consult pentru operaţie. Ca o ironie a sorţii, a avut de ales între această intervenţie şi logodnicul ei, care n-a suportat lupta sa cu greutatea: "Eram logodită atunci. Operaţia a fost programată cu două luni înainte de nuntă. El nu m-a susţinut, voia ca lucrurile să rămână aşa. Cred că el se gândea că nu-l mai iubi după ce voi slăbi. Am renunţat la nuntă cu câteva zile înainte şi de atunci nu am vorbit. A fost cel mai greu lucru dar a trebuit să fac o alegere ca să fiu fericită. Am trecut amândoi peste asta şi sper că el e fericit", a povestit profesoara.


Operaţia a avut loc în mai 2014 şi s-a încheiat cu succes. Timp de 12 luni, a renunţat la carbohidraţi şi chiar şi acum îşi controlează strict porţiile. "Asta arată cât de disperată eram. Nu aş fi reuşit doar prin forţele mele. Când eşti gras nu te poţi ascunde, nu e un mic defect pe care-l poţi masca, toată lumea vede. Lumea te judecă şi simţi că eşti singur. Toţi cred că eşti leneş sau că nu-ţi pasă. A trebuit să cer ajutor şi nu este ceva de care să mă ruşinez", a mărturisit ea.


Mallory a trecut apoi prin operaţiile de eliminare a surplusului de piele. "Iniţial, pliurile de piele erau ca nişte trofee, îmi arătau ce drum lung am parcurs. Pe urmă n-a mai contat cât de mult am reuşit şi am decis să mă operez."

Cu toate că s-a ales cu complicaţii (a apărut un hematom care a necesitat încă o operaţie), după două luni Mallory îşi sărbătoreşte mândră victoria: "După operaţie, le-am trimis mamei şi surorii mele o poză cu mine în bikini şi amândouă mi-au zis cât de mândre-s de mine. N-a fost uşor. Ştiu cât de grea a fost operaţia, iar recuperarea este şi mai grea. Am făcut sacrificii şi n-a fost aşa de uşor cum îmi închipuiam."


Acum Mallory îşi menţine stilul de viaţă sănătos la care a trecut. Ea merge periodic la sală, unde face exerciţii cardio şi urmează o dietă echilibrată. "Ca profesoară, era important să am energia de a ţine pasul cu copiii. Acum lor le e greu să ţină pasul cu mine", a încheiat ea.


Foto: Daily Mail
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro