Dosar Eva: 10 prostii scandaloase ale vedetelor din România

Oana Zăvoranu, la un pas să fie afurisită
Pictorialul ei din Playboy a atras mânia prelaţilor Bisericii. Vedeta a ales o temă care i se potriveşte: exorcizarea.
 
Oana a pozat în ipotaze sexy, etalându-şi în preajma unor simboluri religioase noile forme, modificate chirurgical cu doar câteva săptămâni înainte. Reacţia Bisericii nu a întârziat. "O alăturare între un simbol religios şi lucruri care ţin de sfera erotismului nu-şi are locul. Nu e în simţul creştin", a declarat pentru ziarul Libertatea purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Iacob Ieronim.
După criticile primite din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru folosirea sfintei cruci într-un pictorial nud, Oana Zăvoranu a declarat că "fiecare ar trebui să își vadă bârna din fața ochilor înainte de a comenta". Vedeta TV s-a arătat ironică la adresa acestor reacții din partea fețelor bisericești, spunând că nu are nicio șansă să ajungă un prelat al Bisericii.
Întrebată de un reporter dacă obișnuiește să "își pună crucea pe piept", Oana a răbufnit: "Crucea pe piept să și-o pună Măruță și eventual PRO TV-ul pentru linșajul mediatic pe care l-au făcut timp de două luni de zile."
În mod ironic, blestemul avea să se îndrepte însă ca un bumerang împotriva ei: la sfârşitul anului trecut, Oana Zăvoranu era în centrul scadalului vrăjitoarelor, ea fiind trasă pe sfoară de "celebrele" Vanesa şi Melisa.
  • micky, marţi, 24.07.2012 14:24
    CRBL

    trebuia sa tzina poza pt. Crbl ...dar asta e cultura romanilor

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro