EXCLUSIV. Cătălin Măruţă: „Am avut oferte de la multe posturi, nu numai de la Antene“

Vedete / 16.09.2014

Luna septembrie a început bine pentru Cătălin Măruţă, care a reuşit, de multe ori, să fie lider de audienţă cu emisiunea lui de la Pro TV.

După primele săptămâni de live-uri, Cătălin Măruţă a acceptat să ne acorde un interviu în cadrul căruia a vorbit despre emisiunea lui şi despre viaţa sa de familie.

eva.ro: Cum a început, din punctul tău de vedere, noul sezon al emisiunii „La Măruţă“?

Cătălin Măruţă: A început extrem de bine! În prima săptămână a noului sezon, am fost lideri de audienţă în fiecare zi, ceea ce nu e uşor pe acel segment orar, care e foarte competitiv, se ştie. Mă bucur că am debutat aşa de frumos în această toamnă, asta ridică moralul echipei şi ne motivează pe toţi să găsim cele mai tari subiecte şi să ne menţinem în prima linie.


Vă bateţi în audienţe cu Antena 1. Voi spuneţi că aţi fost lideri, ei se laudă că deţin prima poziţie în clasament. Care este adevărul?Dacă e să intrăm în detalii, prima ediţie a fost oarecum împărţită, în sensul că noi am avut susţinerea publicului comercial, iar ei au avut ceva mai mult succes cu publicul general. Cred că e un fenomen normal, era prima ediţie de toamnă şi în cazul nostru, şi în cazul lor, iar oamenii au pendulat între posturi. Dar, în restul săptămânii, repet, am condus detaşat pe toate target-urile, asta se poate verifica oricând.


Foarte multe vedete au plecat din Pro la Antena 1. Tu nu ai avut ofertă?

Am avut destule oferte, nu numai de la Antene, dar şi de la alte posturi. Şi vă mai pot dezvălui că erau propuneri foarte serioase şi consistente material, ar fi fost o tentaţie pentru oricine.

Totuşi, cine mă cunoaşte ştie că sunt îndrăgostit de Pro TV încă din prima zi în care am lucrat aici, ba chiar dinainte de asta, aş spune. Am intrat în al optulea an de lucru la acest post şi nu-mi trece prin cap să plec. Ofertele au fost incredibile, repet, se vehiculau sume foarte mari, însă eu nu mă ghidez doar după recompensa materială. Pentru mine e important să mă duc cu plăcere la muncă. Ceea ce fac acum nu e un job, ci e o pasiune, o bucurie, un privilegiu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro