Gabriel Cotabiţă, la un pas de moarte din cauza dietelor?

Vedete / 13.05.2015

De câteva zile, artistul se află internat la Spitalul Floreasca, starea lui fiind gravă, dar stabilă, după cum au precizat medicii.

Dacă, iniţial, s-a spus că a leşinat sau a făcut infarct în timp ce se afla la sală, doctorii de la Floreasca au dar un comunicat prin care au anunţat ce se întâmplă cu Gabriel Cotabiţă şi ce a păţit acesta.

„Pacientul se află internat în momentul de faţă în Secţia de Terapie Intensivă, fiind în status post stop cardio-respirator resuscitat şi necesitând măsuri specifice de terapie intensivă, inclusiv ventilaţie mecanică. Starea pacientului este gravă, dar stabilă.


Investigaţiile complexe de la internare până la momentul de faţă indică drept cauză cea mai probabilă a stopului cardio-respirator o tulburare severă de ritm cardiac (produs în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare pre-existente), fiind excluse infarctul miocardic acut, embolia pulmonară şi accidentul vascular cerebral.

Pacientul se află sub îngrijirea unei echipe multidisciplinare complexe care îl evaluează permanent, în functie de starea pacientului urmând să se ia în discuţie alte eventuale investigaţii. Precizăm încă o dată faptul că starea pacientului este stabilă“, se arată în comunicat.


În ultimii ani, cântăreţul a slăbit peste 30 de kilograme, el urmând un regim alimentar strict şi un program de sport bine pus la punct. Unele voci afirmă că organismul său ar fi putut fi afectat de efortul pe care Cotabiţă l-a depus pentru a slăbi atât de mult.

În anul 2011, într-un interviu acordat ziarului Gândul, Gabriel Cotabiţă recunoştea că este un gurmand şi că are probleme cu greutatea, deşi a ţinut multe diete de-a lungul anilor. „Toate curele mi-au asigurat scăderea în greutate, dar după niciuna dintre ele nu mi-am schimbat şi modul de alimentaţie, aşa că, la un an de la terminarea dietei, eram în acelaşi punct din care plecasem, adică mă îngrăşam la loc“, afirma cântăreţul.
  • sighma, joi, 14.05.2015 21:05
    cotabita

    Cotabita ar trebui sa recunoasca faptul ca timpul trece inexorabil si peste el.Un regim de viata crestina cred c-ar fi mai bun.Daca cititi ce scrie pe tricoul lui veti observa si cuvantul"glorie"...

  • steharel valerio, miercuri, 13.05.2015 23:49
    Fiecare pasarica pe limba ei piere

    Dieta cu Viagra este extrem de contraindicata cardiacilor. Dar daca iti place pasaretul atat de mult, trebuie sa eccepti riscurile meseriei!

  • Dora, miercuri, 13.05.2015 18:49
    Cotabita

    Numai prostii spueti despre dieta Dukan. Chiar azi a spus la Antena 1 ca a renuntat in totalitate la carne. Atunci de unde vine Dukan? Cea mai amre prostie. Eu am tinut, acum ma mentin si nu am nicio problema de sanatate. Chiar mi-a disparut problema cu "ficat gras", pot manca chiar si usturoi, ce pana acum nu puteam doar daca simteam ca mor dupa aceea, mi s-a reglat functia endocrina, Orice mancam imi ieseaherpes pe gura, iar acum de mai bine de 1 an nu am avut astfel de probleme, nu mai am acid gastric... Deci in concluzie era sub supraveghere medicala. Chiar spuenau ca a mai facut multe diete tip YO-YO (slabesti te ingrasi) precis a luat si pastile, cum se face deobicei, iar efortul fizic exagerat nu este recomandat la cineva care are inima slabita de la grasime ,am inteles a mai avut preinfarct . Deci ce vorbim??? De ce defaimati dietele ? Documentati-va bine inainte sa vorbiti, sau sa dati vina pe o dieta. Multe persoane au slabit si si-au recapatat sanatatea ( reglarea tensiunii, a glicemiei.. etc) Contraindicat din cauza taratei celor care au colecist , dar in cel mai rau caz va fi operat si dupa accea poate sa tina mai departe.

  • anonim, miercuri, 13.05.2015 17:08
    intrebare

    oare la sala de fitnes sau partida de sex??gurile rele spun ca a 2-a! scuzati!

  • ion, miercuri, 13.05.2015 17:04
    Din cauza dietelor cu Viagra !

    Din cauza dietelor cu VIAGRA !

  • sportivu, miercuri, 13.05.2015 14:51
    cotabita aproape ucis de influente

    cine ia recomandat practicarea sportului cardio ce presupune eforturi extreme acela e vinovat de trragedia lui Cotabita.FRecomandarea exerc.asa zise cardio sint o crima impotriva umanitatii ar trebui inerzise de lege mai ales celor cu afectiuni cardio-vasc.

  • roveli, miercuri, 13.05.2015 10:59
    dieta

    Dieta adevarata este doar aceea care priveste farfuria. Mananci ca prostu si apoi vrei dieta! Cea mai buna dieta e cumpatarea doar ca acum trebuie sa te ingrasi ca altfel nu mai ajungi la sala-alta fita-

  • Pro Vegetarian, miercuri, 13.05.2015 10:51
    Pro vegetarian

    Pentru a nu stiu cata oara nu se intelege ca dieta cea mai buna este dieta initiala, adica dieta lasata de Dumnezeu, cu fructe, legume, leguminoase...Succes

  • CONSTANTIN, miercuri, 13.05.2015 10:41
    obiectivitate

    Nu am nimic de reproșat acestui muzician, însă am o întrebare: Oare se acorda aceeași mare atenție și unui om de rând, dacă i se întâmpla acest accident din partea medicilor? Și mai fac precizarea că fițele astea cu slăbitul e o modă care, un om de rând nu o cunoaște. Organismul uman are un sistem imunitar propriu prin care își echilibrează metabolismul, și dacă se intervine asupra lui în mod brutal acesta reacționează ca atare, cu riscurile aferente

  • magda, miercuri, 13.05.2015 09:13
    dieta Dukan

    mai informati-va despre dieta Dukan inainte de a vorbi ; nu se bazeaza doar pe proteine ; decat in faza de atac exista un aport mai mare , insa aceasta perioada nu trebuie sa depasesca in nici un caz 10 zile (cel foarte mult ) si trebuie luate vitamine si minerale alaturi de cel putin 1.5 litri de lichide pe zi.se recomanda miscare si schimbarea modului de viata si nutritie , incluzand legume , fructe , celebrele tarate de ovaz care pot fi pregatite in N feluri...aviz amatorilor si denigratorilor !!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro