Morții anului 2012. Șerban Ionescu s-a stins din viață după o boală chinuitoare

Iurie Darie, unul dintre marii actori ai României

Actorul s-a stins din viață în 9 noiembrie, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferinţă. El a avut mari probleme de sănătate în ultimele luni, iar după mai multe intervenţii chirurgicale, starea sa de sănătate a început să se deterioreze din ce în ce mai mult.

În luna mai, Iurie Darie a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. El a fost transferat ulterior la Spitalul Bagdasar Arseni și operat pentru eliminarea lichidului acumulat în creier.
În septembrie, actorul a fost externat, după aproximativ trei luni petrecute în spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. În acest interval de timp, el a fost supus unei intervenţii chirugicale și i-a fost montat un tub care drena lichidul acumulat la creier. Iurie Darie a stat foarte mult timp conectat la aparate pentru că nu putea respira singur, s-a aflat o vreme în comă indusă şi a suferit şi un accident vascular cerebral. Treptat, starea sa de sănătate s-a deteriorat ireversibil.

Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, 11 noiembrie, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de apropiaţi, printre care numeroşi colegi actori şi regizori, precum Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani, Mihai Constantin, Rodica Popescu Bitănescu, Ion Dichiseanu, Geo Saizescu, Daniela Nane, George Ivaşcu, Alice Barb şi Magda Catone.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a rostit un cuvânt de adio la căpătâiul actorului: "La revedere, bunul meu prieten, nicio grijă, nu eşti singur. Dumnezeu să te aibă în pază."
Sicriul a fost purtat de militari din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul", care au şi tras cele trei salve, la coborârea sicriului în mormânt, în aplauzele celor prezenţi.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro