Oprah WinfreyVedeta şi-a ţinut fanii la curent cu progresele pe care le-a făcut în lupta cu kilogramele, arătându-le ceea ce mănâncă pentru a-i inspira pe cei care au probleme cu greutatea
Weight Watchers este un program care garantează oricărui participant că în primele două luni va slăbi cu 15% mai mult decât programele încercate anterior, cu o medie de 2-4 kilograme pe lună. Cu tarife diferenţiate şi scheme de cost abordabile, Weight Watchers oferă un număr de puncte fiecărui aliment, în funcţie de cât de sănătos este, astfel că utilizatorii pot să-şi ţină mai uşor evidenţa caloriilor, iar bilanţul actualizat le permite să consume aproape orice produs, fără restricţii dure.


Totodată, programul promite rezultate notabile pe planuri de lucru personalizate, fără eforturi considerabile, iar rezultatul obţinut de Oprah Winfrey în cele două luni în care l-a încercat este un vector de promovare foarte eficient.

Oprah a fost întotdeauna sinceră în privinţa luptei sale cu greutatea şi nu şi-a ascuns eşecurile. În 1988, ea a slăbit 30 de kilograme, dar la scurt timp după aceea a început să se îngraşe din nou. În 1992, după ce a ajuns la o greutate-record, Oprah a început să lucreze cu antrenorul ei personal Bob Greene.

Şase ani mai târziu, ea poza pentru coperta Vogue, iar editorul şef al revistei, celebra Anna Wintour, încerca cu delicateţe să o convingă să mai slăbească: "A fost o chestiune tare delicată. Am fost la Chicago să o vizitez pe Oprah şi i-am sugerat că ar fi o idee bună să mai dea jos puţin. I-am spus pur şi simplu că ar ajuta-o să se simtă mai confortabil."

Într-un articol publicat în 2009 de revista O, The Oprah Magazine, Winfrey a scris: "Scopul meu nu a fost să fiu slabă. Scopul meu e să fiu puternică, sănătoasă şi în formă, să fiu eu însămi. Obiectivul meu este să învăţ să-mi accept corpul şi să fiu recunoscătoare în fiecare zi pentru ceea ce mi s-a dat."


Oprah Winfrey este una dintre cele mai bogate şi mai influente vedete din Statele Unite. Potrivit revistei Forbes, ea are o avere de aproximativ 3 miliarde de dolari.

Fostă prezentatoare a unui talk show celebru, Oprah a anunţat că va închide Harpo Studios, platoul de televiziune din Chicago în care a fost filmată emisiunea "The Oprah Winfrey Show". Vedeta americană a spus cu acea ocazie că va continua moştenirea lăsată de celebrele studiouri, reprogramând acel talk show pe postul ei de televiziune prin cablu, OWN, pe care l-a înfiinţat în colaborare cu Discovery Communications Inc.


Oprah Winfrey, care a fost nominalizată la Oscar la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar" în 1986 pentru evoluţia sa din filmul "Culoarea purpurie/ The Color Purple", a revenit în ultimii ani în cinematografie şi s-a remarcat în 2013 cu rolul din filmul "Majordomul/ The Butler" şi în 2014 cu rolul din "Selma", un film despre Martin Luther King, notează Mediafax.


Foto: Weight Watchers, Hepta
  • VP, marţi, 14.03.2017 11:56
    cel mai important !

    Iata ce subiecte ni se servesc noua, iata ce modele avem nevoie...vai de noi !

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro