Robin Williams, în rolul care l-a consacrat, din "Good Morning, Vietnam!"
Robin Williams nu a încercat niciodată să-şi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, el a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Marele alb". Actorul s-a internat apoi într-o clinică specializată şi spunea că se lupta cu "demonii interiori", încercând să-şi învingă dependenţa.

Într-un interviu acordat în 2010 unui post de radio, el mărturisea că a simţit tentaţia de a scăpa de depresie prin sinucidere: "Când mă luptăm cu dependenţa de alcool, mi-am zis la un moment dat: «Fir-ar ea de viaţă!». Apoi, creierul meu a început să lucreze. Mi-a spus: «Hai să vorbim despre sinucidere». În primul rând, n-ai curaj să faci aşa ceva", povestea actorul. Faptul că el a vorbit public despre lupta sa cu depresia i-a făcut pe apropiaţii lui să creadă că e puternic şi poate câştiga această luptă.


Nici proiectele cinematografice pe care fusese nevoit să le accepte nu-l mai mulţumeau. El i-ar fi mărturisit unui prieten că, atunci când lucra la un film, se simţea epuizat mental şi chiar vulnerabil.

Potrivit unei surse din anturajul celebrului actor american, Robin Williams s-a confruntat cu "probleme financiare serioase", cu câteva luni înainte de a se sinucide. "Tot ce pot să vă spun este că au existat nişte probleme financiare grave. Evident, au existat şi alte probleme, iar Robin a părut destul de distant în timpul unei conversaţii telefonice. Robin este renumit pentru faptul că era generos cu prietenii şi cu familia sa pe vremea când era pe culmile succesului şi ar fi ajutat orice persoană care avea nevoie de ajutor", a declarat o persoană citată de RadarOnline.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro