De ce te urăște pielea ta?
Faci eforturi pentru a avea mereu un ten frumos, dar ți se pare că pielea este împotriva ta? Problemele dermatologice pot fi determinate de obiceiurile pe care ți le-ai format sau de lucrurile pe care uiți să le faci.
Rutina de îngrijire zilnică ar putea fi deficitară, chiar dacă ți se pare că dedici suficient timp pentru aplicarea produselor. Dacă pielea ta nu arată bine este momentul să te gândești cu atenție la gesturile zilnice sau la ce ar putea lipsi pentru a ameliora aspectul tenului.
Iată principalele motive pentru care te urăște pielea ta:
1. Folosești protecție solară numai când îți aduci aminte
Trebuie să aplici crema cu protecție solară în fiecare zi, fără excepție. Atunci când ieși afară, indiferent dacă plouă, bate vântul, este soare sau foarte frig, trebuie să te protejezi împotriva razelor ultraviolate. Cancerul de piele sau ridurile pot fi consecințele uitării acestui pas din cadrul îngrijirii pielii. Potrivit dermatologilor, petele pigmentare, lăsarea pielii și ridurile pot fi prevenite în mare măsură prin folosirea protecției solare adecvate. În plus, expunerea la soare fără protecție poate deteriora sistemul imunitar de la suprafața pielii și ar putea activa celulele maligne.
2. Aplici protecția solară după ce ești deja afară
Pentru ca produsul de protecție solară să fie eficient trebuie să îl aplici cu 15 minute înainte de a ieși afară. În acest mod va fi absorbit în piele și nu vei avea probleme cu senzația de film gras care nu te lasă să respiri.
3. Folosești o cârpă când te speli
Este mult prea agresivă pentru față și elimină complet uleiurile de la suprafața pielii, favorizând deshidratarea și descuamarea. Renunță la cârpă și folosește degetele când te speli. Pielea ta va arăta mult mai bine în scurt timp.
4. Pui săpun pe cârpă
În acest caz cu siguranță că pielea te urăște de două ori mai mult. Nu trebuie să folosești decât produse de curățare cu acțiune blândă, fără săpun. „Săpunul are un pH ridicat, elimină complet sebumul și deteriorează pielea, favorizând apariția ridurilor. Nu folosi nici scruburile prea des pentru că ai putea inflama pielea, mai ales dacă ai acnee”, recomandă dr. Mona Gohara, dermatolog din New York.
5. Crezi că pasta de dinți te ajută să scapi de acnee
Nu este adevărat. Nu va face decât să-ți usuce pielea și să crească șansele să-ți apară noi coșuri în apropierea leziunilor existente. Nu folosi nici loțiuni tonice pe bază de alcool sau peroxid de hidrogen pentru că pielea va deveni extrem de uscată și pot apărea chiar sângerări și crăpături.
6. Nu-ți cureți niciodată telefonul mobil
Potrivit specialiștilor, un telefon mobil poate acumula mai multe bacterii decât un capac de toaletă, așa că nu trebuie să neglijezi curățarea lui. Poți folosi șervețele antibacteriene pentru a elimina microbii și virușii care îți vor atinge fața dacă vorbești la telefon fără să-l cureți așa cum trebuie.
7. Adori ciocolata
La orice oră și în cantități prea mari ciocolata nu este deloc cea mai bună alegere pentru pielea ta. Încă se dezbate dacă este o cauză a acneei, dar excesul de zahăr va crea fără îndoială un aspect tern și grăbește apariția ridurilor. Pe măsură ce mănânci mai multă ciocolată moleculele de zahăr vor adera la suprafața pielii, deteriorând fibrele care o mențin fermă și elastică. Cedează mai rar în fața tabletelor de ciocolată dacă îți dorești un ten neted și catifelat.
8. Crezi că somnul de frumusețe este un lucru amuzant
De fiecare dată când auzi pe cineva că vrea să-și facă somnul de frumusețe începi să râzi? Să știi că este un lucru real. În timpul somnului pielea produce noi celule și se regenerează mult mai rapid decât dacă stai trează. Dacă dormi prea puține ore pielea nu va avea timp să-și revină, iar nivelul de cortizol va crește, favrizând inflamațiile. În cadrul studiilor realizate s-a demonstrat că persoanele care au un somn profund, neîntrerupt, de cel puțin 7 ore în fiecare noapte au cu până la 50% mai puține riduri.