Asa este, bolile si suferintele ni le cream singuri, ti se spune ca trebuie sa te schimbi, sa-ti schimbi felul de a gandi, dar nimeni nu iti spune CUM poti sa faci asta, ce si cum sa faci ca sa-ti poti schimba modul de gandire. Aceasta este, intr-adevar adevarata reteta a vindecarii.
Cred că noi creem fiecare aşa zisă “boală” în corpul nostru. Corpul, ca orice altceva în viaţă, este oglinda gândurilor şi crezurilor noastre interioare. Dacă vrem să-l ascultăm, corpul nostru ne vorbeşte mereu. Fiecare celulă din corpul nostru răspunde fiecărui gând pe care îl avem şi fiecărei vorbe pe care o rostim. Un permanent mod de a gândi şi de a vorbi produce comportamente şi posturi ale corpului şi de asemenea creează sănătate şi ne-sănătate.O persoană care are tot timpul o faţă încruntată, nu a produs-o prin gânduri vesele, iubitoare. Trupurile şi feţele bătrânilor arată o viaţă întreagă de tipare de gândire, asa cum o să arăţi tu la bătrâneţe….
CAPULNe reprezintă pe noi. Este ceea ce arătăm lumii. Este cum suntem de obicei recunoscuţi. Când ceva nu merge bine la cap, înseamnă că ceva nu merge bine cu “noi”.
PĂRULReprezintă putere. Când suntem tensionaţi şi speriaţi creem adesea acele benzi de oţel care au originea în muşchii umărului şi vin în sus până pe deasupra capului, uneori până sub ochi. Firul de păr creşte în sus prin foliculul pilos. Când este prea multă tensiune în scalp, firul de păr poate fi sugrumat atât de tare, încât nu mai poate să respire, moare şi cade. Dacă tensiunea continuă şi scalpul nu se relaxează atunci foliculul pilos rămâne sugrumat şi nu lasă loc unui alt fir de păr să crească. Rezultatul este chelirea. Chelirea la femei a început să apara de când ele au intrat în “lumea afacerilor” cu toate tensiunile şi frustrările ei. Nu observăm aşa de mult chelirea la femei pentru că perucile de damă sunt aşa de naturale şi atrăgătoare.
Tensiunea nu înseamnă că eşti puternic. Tensiunea înseamnă slăbiciune. Ca să fii puternic şi sigur pe tine trebuie să fii relaxat, echilibrat şi împăcat cu tine.Ar fi foarte bine să ne putem relaxa mai mult trupurile şi mulţi dintre noi au nevoie să-şi relaxeze scalpurile.
URECHILEReprezintă capacitatea de a auzi. Când sunt probleme cu urechile înseamnă că se petrece ceva ce tu nu vrei să auzi.
O durere de urechi va indica mânie asupra lucrurilor auzite. Durerile de urechi sunt foarte comune la copii. Ei trebuie adesea să stea în casă şi să asculte lucruri pe care nu vor să le audă. Surzenia reprezintă refuzul de a asculta pe cineva pentru o perioadă îndelungată. Când un partener al unei relaţii are probleme cu urechile, celălalt vorbeşte, vorbeşte şi iar vorbeşte !
OCHIIReprezintă capacitatea de a vedea. Când sunt probleme cu ochii, înseamnă de obicei că este ceva ce nu vrem să vedem fie la noi, fie la viaţă: trecut, prezent şi viitor…
De câte ori văd copii purtând ochelari ştiu că se petrec lucruri în casa lor pe care nu vor să le vadă. Dacă nu pot să schimbe experienţa, atunci ei vor difuza vederea, ca să nu o vadă aşa de clar. Foarte mulţi oameni au avut experienţe de vindecări spectaculoase când au acceptat să meargă înapoi, în trecut şi să cureţe ceea ce nu vroiau să vadă cu un an sau doi înainte de a începe să poarte ochelari. Negi ceea ce se petrece în viaţa ta ? Ce nu vrei să vezi ? Îţi este teamă să-ţi vezi prezentul sau viitorul ? Dacă ai vedea perfect, ce ai vedea şi nu vezi acum ? Poţi să vezi ce îţi faci ţie însuţi ?
DURERI DE CAPVin de la propria invalidare. Data viitoare când ai o durere de cap, opreşte-te şi întreabă-te unde şi când nu ai fost de acord cu tine ? Iartă-te şi eliberează-te de problemă şi durerea de cap va dispărea pe loc. Migrenele sunt create de oameni care vor să fie perfecţi şi care au pus o grămadă de presiune asupra lor. Este implicată de asemenea şi foarte multă ură înăbuşită, neexprimată. Este interesant că migrenele pot fi ameliorate prin a face dragoste. Iubirea dizolvă tensiunea şi durerea. S-ar putea să nu ai chef, dar merită încercarea.
SINUSURILEAtunci când dor sinusurile foarte aproape de nas, aceasta reprezintă iritare faţă de o persoană din viaţa ta, cineva care îţi este foarte apropiat. S-ar putea chiar să simţi că persoana respectivă se sprijină pe tine. Uităm că noi creem situaţiile şi apoi dăm din mână propria putere şi dăm vina pe alţii pentru frustrările noastre. Nici o persoană, niciun loc, niciun lucru nu au putere asupra noastră pentru că numai noi suntem cei care gândim cu mintea noastră. Noi creem experienţele şi realităţile noastre şi pe toţi cei prezenţi în ele. Când vom crea pace, armonie şi echilibru în mintea noastră, le vom regăsi şi în viaţa noastră.
GÂTUL (exterior şi interior)Este fascinant pentru că se petrec atât de multe acolo. Gâtul (exterior) reprezintă abilitatea noastră de a fi flexibili în gândire, de a vedea ambele părţi ale problemei şi de a vedea şi punctul de vedere al celeilalte persoane. Când sunt probleme cu gâtul (exterior) înseamnă de obicei că suntem încăpăţânaţi la un concept sau o situaţie. De câte ori văd o persoană purtând “guler” (proteză pentru gât) ştiu că acea persoană este plină de sine şi încăpăţânată şi nu vrea să vadă cealală faţă a problemei.
Virginia Satir, terapeută de familie a făcut nişte “cercetări distractive” şi a găsit că sunt mai mult de 250 de feluri de a spăla vasele, depinde cine le spală şi ce detergent foloseşte. Dacă rămânem înţepeniţi că există “un singur mod” sau “un singur punct de vedere” atunci ne închidem şi devenim blocaţi în cea mai mare parte a vieţii.GÂTUL INTERIORReprezintă abilitatea noastră de a “vorbi deschis” în favoarea noastră, de “a cere ceea ce ne dorim”, de a spune “eu sunt” etc.
Durerea în gât este întotdeauna mânie, supărare. Dacă este combinată cu o răceală, atunci este şi confuzie mentală. LARINGITA înseamnă de obicei că eşti aşa de mânios că nici nu poţi vorbi. Gâtul interior reprezintă de asemenea curgerea creativă în organism. Aici ne exprimăm creativitatea şi când creativitatea noastră este rigidă şi frustrată avem adesea dureri în gât. Toţi cunoaştem oameni care trăiesc pentru alţii. Ei nu ajung niciodată să facă ceea ce vor să facă ei înşişi. Ei încearcă întotdeauna să-i mulţumească pe părinţi/ iubiţi / soţi / şefi.
AMIGDALITA şi problemele de TIROIDĂSunt doar creativitate frustrată, de a nu fi în stare să faci ceea ce vrei să faci. Centrul de energie din gât, a cincea chakră este locul din organism unde are loc schimbarea. Câ nd ne opunem schimbării se petrece foarte multă activitate în gât. Observă când tuşeşti sau când altcineva tuşeşte. Ce s-a spus ? La ce reacţionăm ? Este împotrivire sau încăpăţânare sau este o schimbare în proces ? Într-una din lecţiile mele folosesc tusea ca instrument pentru auto-descoperire. De fiecare dată când cineva tuşeşte, rog persoana respectivă să-şi atingă gâtul şi să spună cu voce tare: “Vreau să mă schimb” sau “Mă schimb”.
BRAŢELEReprezintă abilitatea şi capacitatea noastră să îmbrăţişăm evenimentele vieţii. Partea superioară a braţelor (de la umăr la cot) are de-a face cu capacitatea, iar parte inferioară (de la cot la încheietura mâinii) are de-a face cu abilitatea. Depozităm emoţii vechi la încheieturi şi coatele reprezintă flexibilitatea noastră de a schimba direcţia. Eşti flexibil în a-ţi schimba direcţia vieţii sau sunt vechi sentimente care te ţin blocat într-un singur loc?
MÂINILEMîinile apucă, mâinile ţin, mâinile prind. Uneori lăsăm lucurile să ne scape printre degete. Uneori la ţinem prea mult timp. Suntem îndemânatici, mâna strânsă, mâna largă, mâini de mămăligă. Inmânăm lucruri. Manipulăm situaţii. Dăm o mână de ajutor, suntem mână în mână, ne este peste mână sau ne luăm mâinile de pe ceva. Avem mâini de aur sau mână uşoară sau mână grea. Mâinile pot fi blânde sau pot fi aspre sau tari cu încheieturi noduroase de la prea multă gândire sau strâmbe de la criticism. Mâinile apucătoare se formează din frică, frica de pierdere, frica de a nu avea niciodată destul, frica de a nu putea păstra dacă nu ţii strâns. A încerca să ţii strâns un partener nu-l face decât să fugă cu disperare cât mai departe. Mâinile închircite strâns nu pot să primească nimic nou. Strângerea de mână mobilă de la încheietura mâinii dă o senzaţie de deschidere şi slăbire a legăturii. Ceea ce îţi aparţine nu poate fi luat de la tine, aşa că relaxează-te !
DEGETELEAu fiecare un rol şi un înţeles. Problemele cu degetele îţi arată când poţi să te relaxezi şi să te eliberezi de ceva. Dacă te tai la arătător este probabil la mijloc ceva mânie şi teama care are de-a face cu mândria într-o situaţie prezentă. Degetul mare este mental şi reprezintă îngrijorare.
Arătătorul reprezintă mândrie şi frică. Mijlociul are de-a face cu mânia, supărarea. Inelarul este în aceaşi timp uniune şi doliu, durere şi despărţire. Degetul mic are de a face cu familia şi prefăcătoria.
SPATELEReprezintă sistemul nostru de suport. Probleme cu spatele înseamnă de obicei că nu ne simţim susţinuţi, sprijiniţi de jobul nostru, de famile sau de partener. In realitate, suntem sprijiniţi de Univers de însăşi Viaţa. Partea de sus a spatelui are de a face cu sentimentul lipsei de suport emoţional. Soţul/ soţia/iubitul/ iubita/prietenul /şeful nu mă înţeleg şi nu mă susţin.M ijlocul spatelui are de a face cu vinovăţia. Toate acele lucruri care sunt în spatele nostru. Ţi-e frică să vezi ce este la spate sau încerci să ascunzi ceva la spate? Te simţi lovit pe la spate? Te simţi terminat, epuizat? Ai probleme financiare mari sau te îngrijorezi prea mult pentru bani? Atunci probabil că ai probleme cu partea de jos a spatelui (regiunea sacrală, lombară). Lipsa sau frica de bani crează acest lucru. Suma de bani implicată nu are nici o importanţă. Aşa de mulţi dintre noi credem că banii sunt cei mai importanţi din viaţa noastră şi avem impresia că nu putem trăi fără ei. Acest lucru nu este adevărat. Există ceva mult mai important şi mai preţios fără de care nu putem trăi. Care anume? Respiraţia! Este cea mai importantă componentă în viaţa noastră şi cu toate acestea luăm de-a gata atunci când expirăm, că următoarea inspiraţie va veni de la sine. Dacă ne-am opri din respirat, nu am rezista mai mult de 3 minute.
PLĂMÂNIIReprezintă capacitatea noastră de a absorbi şi de a da de la noi viaţă. Probleme cu plămânii înseamnă de obicei că ne este frică să absorbim viaţa sau poate că avem impresia că nu merităm să o trăim din plin. Emfizemul şi fumatul în exces sunt căi de a nega viaţa. Ele maschează un sentiment adânc al persoanei respective că nu merită să trăiască. Cearta şi interdicţia nu vor schimba obiceiul fumătorului. Este credinţa de bază care poate fi schimbată.
SÂNIIReprezintă principiul matern. Când sunt probleme cu sânii, înseamnă de obicei că “mămoşim” prea mult fie o persoană, fie un loc, fie un lucru sau o experienţă. Parte din procesul matern este să dai voie copilului să “crească”. Trebuie să ştim când să luăm în mâini şi să lăsăm hăţurile. Fiind exagerat de protector nu va da celeilalte persoane posibilitatea să fie pregătită să înfrunte propriile experienţe de viaţă. Uneori, atitudinea noastră prea protectoare poate fi sufocantă şi opreşte practic “hrănirea” în anumite situaţii. Dacă apare un cancer la sân atunci avem de a face cu resentimente foarte adânci. Lasă frica să se ducă şi fii sigur că Inteligenţa Universului îşi are lăcaşul în fiecare dintre noi.
INIMAInima reprezintă dragostea, în timp ce sângele reprezintă bucuria. Inimile noastre pompează cu drag bucuria prin corpurile noastre. Atunci când ne negăm propria bucurie şi dragoste, inima se strânge şi devine rece.ANEMIE, ANGINĂ şi ATAC DE CORD. Inima nu ne “atacă”. Ne lăsăm aşa de prinşi de melodramele pe care le creem, că adeseori uităm să observăm micile bucurii care ne înconjoară. Petrecem ani de zile storcând toată bucuria din inimile noastre, până când ele cad de durere. Oamenii care fac atac de cord nu sunt niciodată veseli. Dacă nu vor să îşi acorde timp să aprecieze bucuriile vieţii, ei vor recrea în timp alt atac de cord. Inima de aur, inima de piatră, inima deschisă, inima neagră, inima iubitoare, inima mare, inima caldă – care este a ta?
STOMACULDigeră toate ideile noi şi experienţele pe care le avem. Ce sau pe cine nu poţi digera? Pe cine ai la fiere? Când sunt probleme cu stomacul, de obicei înseamnă că nu ştim să asimilăm noile experienţe. Ne este frică. Unii poate îşi mai amintesc când au apărut avioanele. Faptul de a intra într-un tub, care să ne poartă în aer fără pericol era o idee nouă greu de asimilat. La fiecare scaun erau pungi în caz că pasagerului îi era rău şi foarte multă lume le-a folosit. Vărsam în pungă cât mai discret şi stuardesele le colectau. Acum, după atâţia ani pungile sunt tot acolo, dar nimeni nu le mai foloseşte.
ULCERELESunt frica imensă de a nu fi “destul de bun”. Ne este teamă că nu suntem destul de buni pentru un părinte, teama de a nu fi destul de bun pentru un şef sau partener. Nu putem digera cine suntem. Ne sfâşiem tăria, încercând să-i mulţumim pe ceilalţi. Nu contează cât de importantă este poziţia noastră, aprecierea noastră de sine este foarte jos. Ne este teamă că ei vor afla acest lucru. Răspunsul aici este dragostea. Oamenii care se iubesc şi se aprobă nu fac niciodată ulcer. Fii bun şi iubitor faţă de copilul din tine şi dă-i tot suportul şi toată încurajarea pe care ţi le-ai dorit când erai mic.
ORGANELE GENITALEReprezintă cea mai feminină parte a unei femeii sau pentru un bărbat cea mai masculină, principiul nostru masculin şi feminin. Când nu ne simţim confortabil cu a fi femeie sau bărbat, când ne respingem trupul ca fiind murdar şi păcătos atunci avem probleme cu organele genitale. Foarte rar am cunoscut persoane care au avut părinţi care să vorbească despre organele genitale fără eufemisme. De obicei organele genitale sunt “acolo jos”, care te făceau să crezi că organele genitale erau murdare şi scârboase. Da, toţi am crescut cu crezul că nu este tocmai ceva în regulă între picioarele noastre. Ceea ce te-a învăţat mama la trei ani despre Dumnezeu persistă în subconştientul tău? Inseamnă că nu ai făcut nimic ca să te eliberezi de acele crezuri. Era acel Dumnezeu mânios şi răzbunător? Ce credea acel Dumnezeu despre a face dragoste? Dacă tot mai purtăm cu noi acele sentimente de vinovăţie despre sexualitatea noastră sau despre trupurile noastre, atunci cu siguranţă că vom crea o pedeapsă pentru noi înşine. Probleme de VEZICA URINARĂ, ANUS, VAGIN, PROSTATĂ şi PENIS intră toate în aceeaşi categorie. Ele apar din crezuri distorsionate despre trupurile noastre şi despre funcţionarea lor corectă. Fiecare organ în corpul nostru cu funcţiile sale specifice este o expresie magnifică a vieţii.
Nu ne gândim la ficatul sau la ochii noştri ca fiind murdare şi păcătoase. De ce am ales să credem acest lucru despre organele noastre genitale? Anusul este la fel de frumos ca şi urechea. Fără el nu am putea să eliminăm ceea ce organismul nu mai are nevoie şi în acest fel am muri foarte repede.
Fiecare parte din corpul nostru şi fiecare funcţie a lui sunt normale, naturale şi minunate. Iată ce le cer clienţilor care vin la mine cu probleme sexuale: să se gândească la anusul, penisul sau vaginul lor cu un sentiment de dragoste şi apreciere pentru funcţiile şi frumuseţea lor.
Dacă simţi că vrei să te faci mic şi să te ascunzi sau te iriţi şi te înfurii citind această carte, întrebă-te de ce? Cine te-a învăţat să renegi această parte a corpului tău? Desigur, nu Dumnezeu.
Organele sexuale sunt partea din corp care ne dă cea mai mare plăcere. A nega aceasta înseamnă a crea durere şi pedeapsă. A face dragoste nu numai că este normal, este nemaipomenit şi minunat. Este la fel de normal pentru noi să facem dragoste aşa cum respirăm sau mâncăm.
Nu predic acum să alergăm şi să facem sex cu cine apucăm. Ceea ce vreau să spun este că unele din regulile noastre nu au logică şi de aceea aşa de mulţi le încalcă şi devin ipocriţi.
Dacă îndepărtăm sentimentul de vină sexuală din oameni şi îi învăţăm să iubească şi să se respecte pe ei înşişi, automat se vor trata pe ei şi pe ceilalţi într-un mod care va fi cel mai mare bine şi cea mai mare bucurie pentru toţi. Cauza pentru care avem atâtea probleme cu sexualitatea noastră este ura de sine şi dezgustul faţă de sine pe care îl avem şi care ne face să îi tratăm rău şi pe cei din jur. Nu este de ajuns să-i învăţăm la şcoală care este mecanica sexualităţii. Avem nevoie ca la nivel mult mai adânc, să le permitem să-şi aducă aminte că trupurile şi organele lor genitale şi sexualitatea sunt lucruri de care se pot bucura. Cred cu tot sufletul că oamenii care se iubesc pe ei înşişi şi care îşi iubesc trupurile, nu se vor abuza nici pe ei, nici pe ceilalţi.Am găsit că problemele de VEZICĂ URINARĂ vin, în general, de la a fi supărat de obicei pe partener. Ceva ce are de-a face cu feminitatea sau masculinitatea noastră, ne supără. Femeile au mai multe probleme cu vezica urinară pentru că ele au tendinţa de a-şi ascunde durerea.
VAGINITA din nou implică a fi rănit într-o relaţie romantică de către partener.PROSTATA la bărbaţi are mult de a face cu aprecierea de sine şi cu crezul că, pe măsură ce îmbătrâneşte, devine mai puţin bărbat.IMPOTENŢ A adaugă frica şi uneori este chiar raportată la duşmănia împotriva unui partener din trecut.FRIGIDITATEA vine de la frica sau credinţa că este păcat să te bucuri de trupul tău. Vine de asemenea de la dezgustul de sine şi poate fi accentuată de un partener insensibil.SINDROMU L PREMENSTRUAL care a atins proporţii epidemice este în raport cu anunţurile din mass-media. Aceste anunţuri ne bat la cap că trupul femeii trebuie să fie parfumat, curăţat, pudrat ca să fie cât de cât acceptabil. In acelaşi timp, femeile îşi dobândesc egalitatea cu bărbaţii şi sunt bombardate cu idei că procesele feminine nu sunt acceptabile. Toate acestea combinate cu imensele cantităţi de zahăr consumate în ziua de azi, crează un teren fertil pentru acest sindrom. Acesta este un timp pentru vindecare, pentru întregire, nu pentru condamnări. Putem să ne ridicăm deasupra limitărilor din trecut. Suntem cu toţii Divine şi Magnifice expresii ale vieţii. Hai să le revendicăm acum!
COLONULReprezintă abilitatea noastră de a lăsa să se ducă, de a elimina ceea ce nu trebuie. Organismul uman, fiind în perfect ritm cu curgerea vieţii are nevoie de a o balanţă între a absorbi, a asimila şi a elimina. Numai fricile noastre ne blochează eliberarea de ceea ce este vechi. Când sunt constipaţi, oamenii sunt de fapt zgârciţi, ei nu au încredere că le va fi vreodată de ajuns. Se ţin agăţaţi de relaţii vechi care le provoacă durere. Le este frică să arunce hainele pe care le ţin în dulap de ani de zile,de frică ca nu cumva să le trebuiască într-o zi. Stau într-un serviciu pe care îl urăsc sau nu îşi acordă nici o plăcere pentru că economisesc pentru zile negre. Nu scormonim în gunoiul de ieri ca să ne facem prânzul de azi. Invaţă să ai încredere în procesul vieţii şi îţi va da întotdeauna ceea ce ai nevoie.
PICIOARELENe poartă înainte în viaţă.
Probleme la picioare indică adesea o frică de a merge mai departe sau refuzul de a merge într-o anumită direcţie. Fugim cu picioarele, ne târâim picioarele, ne furişăm, suntem cu picioarele în formă de X, sau avem coapse mari şi grase, pline de resentimentele copilăriei. Când nu vrem să facem anumite lucruri, vom avea probleme minore la picioare.VARICELE reprezintă rămânerea într-o slujbă sau într-un loc pe care îl urâm. Venele îşi pierd abilitatea de a purta prin ele bucuria. Mergi în direcţia pe care o doreşti?GENUNCHII ca şi gâtul au de a face cu flexibilitatea, numai că ei exprimă supunerea şi mândria, egocentrismul şi încăpăţânarea. Adesea, când inaintăm ne este teamă să ne aplecăm şi devenim inflexibili. Aceasta înţepeneşte încheieturile. Vrem să mergem înainte, dar nu vrem să shimbăm modul nostru de a fi. De aceea genunchii se vindecă foarte încet, aici este implicat ego-ul nostru. Glezna are de asemenea o încheietură, dar dacă se răneşte se vindecă foarte repede. Genunchii iau mai mult timp pentru că aici este implicată siguranţa de sine şi mândria noastră. Data viitoare când ai o lovitură la genunchi, întreabă-te unde ai fost încăpăţânat, unde ai refuzat să te îndoi? Scapă de încăpăţânare şi las-o să se ducă. Viaţa este o curgere, viaţa este mişcare şi ca să te simţi bine este nevoie să te relaxezi şi să te mişti o dată cu ea. O salcie se îndoaie şi se leagănă şi curge cu vântul şi este întotdeauna graţioasă şi în largul ei cu viaţa.LABELE PICIOARELOR au de a face cu înţelegerea noastră despre noi şi despre viaţă: trecut, prezent şi viitor.
Multor bătrâni le este greu să meargă. Inţelegerea lor a fost înfăşurată şi adesea îmbrobodită, ei simt că nu este nicăieri unde să se ducă. Copiii mici se mişcă fericiţi, picioarele lor dansează tot timpul. Bătrânii abia îşi târâie picioarele, ca şi cum nu ar fi dornici să se mişte.
PIELEAReprezintă individualitatea noastră. Problemele cu pielea înseamnă în general că ne simţim individualitatea ameninţată într-un fel sau altul. Simţim că alţii au putere asupra noastră. Avem pielea subţire. Cineva ni se bagă sub piele, ne simţim jupuiţi de vii, ni se furnică pielea. Unul dintre cele mai rapide moduri să te vindeci de afecţiuni ale pielii este să te protejezi şi să te îngrijeşti prin a spune mereu: “Mă aprob, mă accept, mă iubesc “. Ia-ţi puterea înapoi!
ACCIDENTELENu sunt accidente. Ca orice altceva în viaţa noastră, noi le creem. Nu este cum am spune: “Vreau să am un accident”, dar avem tipare de gândire care atrag accidente. Unii oameni par să fie “predispuşi la accidente”, iar alţii trăiesc o viaţă întreagă fără o zgârietură. Accidentele sunt expresia mâniei, a supărării. Accidentele indică de asemenea revolta împotriva autorităţilor. Ne enervăm aşa de tare, încât dorim să lovim pe cineva, de fapt noi suntem cei loviţi. Când suntem supăraţi pe noi înşine, când ne simţim vinovaţi, când simţim nevoia de pedeapsă, un accident este o cale minunată de a rezolva problema. Pare ca şi cum accidentele nu sunt vina noastră, că noi suntem victime neajutorate ale unui joc al soartei. Un accident ne permite să aşteptăm simpatia şi atenţia celorlalţi. Rănile noastre sunt curăţite şi oblojite şi ele. Adesea stăm în pat pe perioade lungi de timp. Si ne doare. Când această durere apare în organism, ne dă o indicaţie pentru care aspect al vieţii noastre simţim vinovăţie.
Gradul de distrugere fizică ne spune cât de severă am simţit noi că trebuie să fie sentinţa şi cât de lungă.
ANOREXIA-BULIMIAÎnseamnă a-ţi nega propria viaţă, o formă extremă de ură de sine. Mâncarea este hrănirea de la cel mai de jos nivel. De ce să-ţi refuzi
hrana ? De ce vrei să mori? Ce este atât de îngrozitor în viaţa ta, încât să-ţi doreşti să ieşi complet din ea? Ura de sine este doar ura împotriva unui gând pe care îl ai despre tine însuţi. Gândurile pot fi schimbate. Ce este aşa de teribil la tine? Ai fost crescut într-o familie plină de criticism? Ai avut profesori care te criticau? Nu cumva primele tale învăţături religioase te-au învăţat că “nu eşti destul de bun” aşa cum eşti? Adesea încercăm să găsim motive “valide” care să ne explice de ce nu suntem iubiţi şi acceptaţi aşa cum suntem. Din cauza obsesiei modei cu trupurile subţiri sunt multe femei care gândesc: “Şi aşa nu sunt suficient de bună. La ce folos?”, îşi vor folosi trupul ca punct focal unde să-şi îndrepte ura de sine. La un moment dat ele vor spune: “Dacă aş fi mai slabă, toţi m-ar iubi”. Dar nu merge nici aşa. Nimic din ce vine din afară nu merge. Dragostea şi acceptarea de sine este secretul.
ARTRITAEste o boală ce apare dintr-un îndelungat şi continuu tipar de criticism. In primul rând criticism pentru sine şi apoi criticism pentru alţii. Oamenii cu artrită atrag adesea mult criticism pentru că este tiparul lor să critice. Ei sunt blestemeţi cu “perfecţionism”, nevoia de a fi perfecţi tot timpul, în orice situaţie. Stii pe cineva pe această planetă care să fie perfect? Eu nu! De ce ne punem standarde care spun că trebuie să fim “Super persoane” ca să ne acceptăm pe noi înşine cât de cât? Expresia “Nu sunt destul de bun” este o povară greu de cărat.
ASTMMai este numit şi “dragoste sufocantă”. Există un sentiment că tu nu ai dreptul să respiri pentru tine însuţi. Copiii astmatici au adeseori o “conştiinţă supradezvoltată”. Ei se simt vinovaţi pentru toate lucrurile care nu merg bine în jurul lor. Ei se simt neînsemnaţi şi “fără valoare” şi de aceea se simt vinovaţi şi au nevoie de auto-pedepsire. Astmul poate fi vindecat uneori cu “cure geografice”, în special dacă părinţii nu merg cu ei. De obicei, copiii astmatici îşi “lasă în urmă” boala. Aceasta înseamnă că se duc la şcoală în alt oraş, se căsătoresc sau se mută pur şi simplu de acasă şi boala se rezolva de la sine.
ARSURI, TĂIETURI, FEBRĂ, BĂŞICI şi INFLAMAŢIISunt toate indicaţii ale mâniei pe care o exprimă trupul.
Mânia îşi va găsi un mod de exprimare, indiferent cât de tare vom încerca noi să o suprimăm. Aburul care se colectează trebuie să fie eliberat. Ne este teamă că dacă dăm glas mâniei, ne distrugem lumea noastră, dar mânia poate fi eliberată pur şi simplu spunând: “Sunt mânios sau supărat din această cauză”. Este adevărat că nu putem spune acest lucru şefului nostru, dar putem să batem pernele să ţipăm cât ne ţine gura în maşină sau pădure, să practicăm un sport. Acestea sunt căi de a elimina furia fără nici un risc. Oamenii spirituali cred adesea că ei “nu ar trebui să se mânie”. Este adevărat, toţi lucrăm pentru momentul când nu o să mai dăm vina pe alţii pentru sentimentele noastre, dar până atunci, este mai sănătos să recunoşti ceea ce simţi pe moment.
CANCERULEste o boală cauzată de un resentiment foarte adânc, ţinut pentru o perioada lungă de timp, până când literalmente îţi mănâncă trupul.
Se întâmplă ceva în copilărie, care distruge simţul încrederii. Experienţa aceasta nu este niciodată uitată şi individul trăieşte cu un sentiment de autocompătimire, fiindu-i greu să dezvolte o relaţie solidă pe termen lung. Din cauza acestui sistem de gândire, viaţa pare un şir lung de dezamăgiri. Gândirea este pătrunsă de un sentiment de neajutorare, fără speranţă şi astfel, devine uşor pentru noi să dăm vina pe alţii pentru toate problemele noastre. Oamenii cu cancer sunt de asemenea foarte critici cu ei înşişi. După mine, cheia de a vindeca cancerul este în a învăţa să te iubeşti şi să te accepţi pe tine însuţi.
GREUTATE EXCESIVĂReprezintă nevoia de protecţie. Căutăm protecţie pentru a nu fi răniţi de criticism, abuz, sexualitate, avansuri sexuale şi de o frică de viaţă în general. Alege-ţi ceea ce ţi se potriveşte! Nu sunt o persoană durdulie, dar în decursul anilor am observat că atunci când mă simt în nesiguranţă şi mi-e greu, pun câteva kilograme pe mine. Când ameninţarea a trecut, greutatea revine singură la normal. A te lupta cu greutatea este o pierdere de timp şi energie. Dietele nu au efect, odată ce te-ai oprit, greutatea creşte din nou. Iubindu-te şi aprobându-te, având încredere în procesul vieţii şi simţindu-te în siguranţă pentru că îţi cunoşti puterea minţii – aceasta formează cea mai bună dietă pe care o cunosc. Incepe o dietă pentru gândurile negative şi greutatea ta se va regla singură. Prea mulţi părinţi înfundă gura copilului cu multă mâncare, indiferent care ar fi problema. Aceşti copii cresc adulţi şi ori de câte ori au o problemă stau în faţa frigiderului cu uşa deschisă şi spun: “Nu ştiu ce vreau”.
DUREREA de orice fel indică vinovăţia.Vinovăţia caută întotdeauna pedeapsă şi pedeapsa crează durere. Durerea cronică vine de la vinovăţia cronică, adesea aşa de adânc îngropată, că nici nu mai suntem coştienţi de ea. Vinovăţia este o emoţie total nefolositoare. Nu face pe nimeni să se simtă mai bine şi nici nu schimbă situaţia. “Sentinţa” ta s-a terminat, aşa că lasă-te să ieşi afară din închisoare. A ierta înseamnă să te dai bătut, să laşi răul să se ducă.
COMOŢIILE CEREBRALESunt cheaguri de sânge, o congestie în curgerea sângelui în zona creierului, tăind alimentarea cu sânge a creierului. Creierul este computerul corpului. Sângele este bucurie. Venele şi arterele sunt canale ale bucuriei. Totul funcţionează sub legea şi sub acţiunea iubirii. In fiecare strop de inteligenţă din Univers, găsim iubire. Este imposibil să muncim şi să funcţionăm bine, fără a simţi iubire şi bucurie.
Gândirea negativă încheagă creierul şi nu mai lasă loc curgerii libere şi deschise a bucuriei şi iubirii. Râsul nu poate veni în cascade dacă nu îi este permis să fie liber şi nesăbuit. Este la fel cu iubirea şi bucuria. Viaţa nu este nemiloasă, decât dacă noi o facem aşa, dacă noi alegem să ne uităm la ea ca şi cum ar fi. Putem să găsim un dezastru total în cea mai mică supărare şi putem să găsim bucurie în cea mai mare tragedie. Depinde numai de noi. Uneori încercăm să forţăm viaţa să meargă într-o anumită direcţie, deşi nu este în favoarea noastră. Uneori ne creem comoţii cerebrale ca să forţăm să schimbăm total direcţia şi să ne reevaluăm felul de a trăi.
ÎNŢEPENEALA în corp înseamnă înţepeneală mentală.Frica ne face să ne agăţăm de vechi obiceiuri şi ne este greu să fim flexibili. Când gândim că nu este “decât o cale” de a face ceva, ne trezim adesea înţepeniţi. Putem întotdeauna să găsim o alternativă în a face lucrurile. Observă unde anume îţi apare înţepeneala.
TUMORILE sunt creşteri false.O stridie ia un grăunte de nisip şi ca să se protejeze, creează o carapace groasă şi tare în jurul ei. Noi o numim perlă şi gândim că este frumoasă. La fel facem şi noi, luăm o durere veche şi o îngrijim, o curăţăm de coajă şi cu timpul avem o tumoare. Eu numesc acest lucru a derula un film vechi.
Cred că motivul pentru care femeile au atâtea tumori în zona uterului este că ele iau o rănire emoţională drept un atac la feminitatea lor şi au grijă de ea să o menţină. Eu îl numesc sindromul: “El mi-a făcut rău”. Numai că o relaţie care se sfâşeşte nu înseamnă că este ceva în neregulă cu noi şi nici nu micşorează valoarea noastră. Nu este importantă situaţia care ni se întâmplă, ci modalitatea în care reacţionăm la ea. Toţi suntem 100% responsabili pentru toate experienţele noastre de viaţă. Crezurile pe care le ai despre tine însuţi pot fi schimbate pentru a putea atrage nişte comportamente mai iubitoare.
Lise Bourbeau
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro
.....si perfect adevarat !
Asa este, bolile si suferintele ni le cream singuri, ti se spune ca trebuie sa te schimbi, sa-ti schimbi felul de a gandi, dar nimeni nu iti spune CUM poti sa faci asta, ce si cum sa faci ca sa-ti poti schimba modul de gandire. Aceasta este, intr-adevar adevarata reteta a vindecarii. Cred că noi creem fiecare aşa zisă “boală” în corpul nostru. Corpul, ca orice altceva în viaţă, este oglinda gândurilor şi crezurilor noastre interioare. Dacă vrem să-l ascultăm, corpul nostru ne vorbeşte mereu. Fiecare celulă din corpul nostru răspunde fiecărui gând pe care îl avem şi fiecărei vorbe pe care o rostim. Un permanent mod de a gândi şi de a vorbi produce comportamente şi posturi ale corpului şi de asemenea creează sănătate şi ne-sănătate.O persoană care are tot timpul o faţă încruntată, nu a produs-o prin gânduri vesele, iubitoare. Trupurile şi feţele bătrânilor arată o viaţă întreagă de tipare de gândire, asa cum o să arăţi tu la bătrâneţe…. CAPULNe reprezintă pe noi. Este ceea ce arătăm lumii. Este cum suntem de obicei recunoscuţi. Când ceva nu merge bine la cap, înseamnă că ceva nu merge bine cu “noi”. PĂRULReprezintă putere. Când suntem tensionaţi şi speriaţi creem adesea acele benzi de oţel care au originea în muşchii umărului şi vin în sus până pe deasupra capului, uneori până sub ochi. Firul de păr creşte în sus prin foliculul pilos. Când este prea multă tensiune în scalp, firul de păr poate fi sugrumat atât de tare, încât nu mai poate să respire, moare şi cade. Dacă tensiunea continuă şi scalpul nu se relaxează atunci foliculul pilos rămâne sugrumat şi nu lasă loc unui alt fir de păr să crească. Rezultatul este chelirea. Chelirea la femei a început să apara de când ele au intrat în “lumea afacerilor” cu toate tensiunile şi frustrările ei. Nu observăm aşa de mult chelirea la femei pentru că perucile de damă sunt aşa de naturale şi atrăgătoare. Tensiunea nu înseamnă că eşti puternic. Tensiunea înseamnă slăbiciune. Ca să fii puternic şi sigur pe tine trebuie să fii relaxat, echilibrat şi împăcat cu tine.Ar fi foarte bine să ne putem relaxa mai mult trupurile şi mulţi dintre noi au nevoie să-şi relaxeze scalpurile. URECHILEReprezintă capacitatea de a auzi. Când sunt probleme cu urechile înseamnă că se petrece ceva ce tu nu vrei să auzi. O durere de urechi va indica mânie asupra lucrurilor auzite. Durerile de urechi sunt foarte comune la copii. Ei trebuie adesea să stea în casă şi să asculte lucruri pe care nu vor să le audă. Surzenia reprezintă refuzul de a asculta pe cineva pentru o perioadă îndelungată. Când un partener al unei relaţii are probleme cu urechile, celălalt vorbeşte, vorbeşte şi iar vorbeşte ! OCHIIReprezintă capacitatea de a vedea. Când sunt probleme cu ochii, înseamnă de obicei că este ceva ce nu vrem să vedem fie la noi, fie la viaţă: trecut, prezent şi viitor… De câte ori văd copii purtând ochelari ştiu că se petrec lucruri în casa lor pe care nu vor să le vadă. Dacă nu pot să schimbe experienţa, atunci ei vor difuza vederea, ca să nu o vadă aşa de clar. Foarte mulţi oameni au avut experienţe de vindecări spectaculoase când au acceptat să meargă înapoi, în trecut şi să cureţe ceea ce nu vroiau să vadă cu un an sau doi înainte de a începe să poarte ochelari. Negi ceea ce se petrece în viaţa ta ? Ce nu vrei să vezi ? Îţi este teamă să-ţi vezi prezentul sau viitorul ? Dacă ai vedea perfect, ce ai vedea şi nu vezi acum ? Poţi să vezi ce îţi faci ţie însuţi ? DURERI DE CAPVin de la propria invalidare. Data viitoare când ai o durere de cap, opreşte-te şi întreabă-te unde şi când nu ai fost de acord cu tine ? Iartă-te şi eliberează-te de problemă şi durerea de cap va dispărea pe loc. Migrenele sunt create de oameni care vor să fie perfecţi şi care au pus o grămadă de presiune asupra lor. Este implicată de asemenea şi foarte multă ură înăbuşită, neexprimată. Este interesant că migrenele pot fi ameliorate prin a face dragoste. Iubirea dizolvă tensiunea şi durerea. S-ar putea să nu ai chef, dar merită încercarea. SINUSURILEAtunci când dor sinusurile foarte aproape de nas, aceasta reprezintă iritare faţă de o persoană din viaţa ta, cineva care îţi este foarte apropiat. S-ar putea chiar să simţi că persoana respectivă se sprijină pe tine. Uităm că noi creem situaţiile şi apoi dăm din mână propria putere şi dăm vina pe alţii pentru frustrările noastre. Nici o persoană, niciun loc, niciun lucru nu au putere asupra noastră pentru că numai noi suntem cei care gândim cu mintea noastră. Noi creem experienţele şi realităţile noastre şi pe toţi cei prezenţi în ele. Când vom crea pace, armonie şi echilibru în mintea noastră, le vom regăsi şi în viaţa noastră. GÂTUL (exterior şi interior)Este fascinant pentru că se petrec atât de multe acolo. Gâtul (exterior) reprezintă abilitatea noastră de a fi flexibili în gândire, de a vedea ambele părţi ale problemei şi de a vedea şi punctul de vedere al celeilalte persoane. Când sunt probleme cu gâtul (exterior) înseamnă de obicei că suntem încăpăţânaţi la un concept sau o situaţie. De câte ori văd o persoană purtând “guler” (proteză pentru gât) ştiu că acea persoană este plină de sine şi încăpăţânată şi nu vrea să vadă cealală faţă a problemei. Virginia Satir, terapeută de familie a făcut nişte “cercetări distractive” şi a găsit că sunt mai mult de 250 de feluri de a spăla vasele, depinde cine le spală şi ce detergent foloseşte. Dacă rămânem înţepeniţi că există “un singur mod” sau “un singur punct de vedere” atunci ne închidem şi devenim blocaţi în cea mai mare parte a vieţii.GÂTUL INTERIORReprezintă abilitatea noastră de a “vorbi deschis” în favoarea noastră, de “a cere ceea ce ne dorim”, de a spune “eu sunt” etc. Durerea în gât este întotdeauna mânie, supărare. Dacă este combinată cu o răceală, atunci este şi confuzie mentală. LARINGITA înseamnă de obicei că eşti aşa de mânios că nici nu poţi vorbi. Gâtul interior reprezintă de asemenea curgerea creativă în organism. Aici ne exprimăm creativitatea şi când creativitatea noastră este rigidă şi frustrată avem adesea dureri în gât. Toţi cunoaştem oameni care trăiesc pentru alţii. Ei nu ajung niciodată să facă ceea ce vor să facă ei înşişi. Ei încearcă întotdeauna să-i mulţumească pe părinţi/ iubiţi / soţi / şefi. AMIGDALITA şi problemele de TIROIDĂSunt doar creativitate frustrată, de a nu fi în stare să faci ceea ce vrei să faci. Centrul de energie din gât, a cincea chakră este locul din organism unde are loc schimbarea. Câ nd ne opunem schimbării se petrece foarte multă activitate în gât. Observă când tuşeşti sau când altcineva tuşeşte. Ce s-a spus ? La ce reacţionăm ? Este împotrivire sau încăpăţânare sau este o schimbare în proces ? Într-una din lecţiile mele folosesc tusea ca instrument pentru auto-descoperire. De fiecare dată când cineva tuşeşte, rog persoana respectivă să-şi atingă gâtul şi să spună cu voce tare: “Vreau să mă schimb” sau “Mă schimb”. BRAŢELEReprezintă abilitatea şi capacitatea noastră să îmbrăţişăm evenimentele vieţii. Partea superioară a braţelor (de la umăr la cot) are de-a face cu capacitatea, iar parte inferioară (de la cot la încheietura mâinii) are de-a face cu abilitatea. Depozităm emoţii vechi la încheieturi şi coatele reprezintă flexibilitatea noastră de a schimba direcţia. Eşti flexibil în a-ţi schimba direcţia vieţii sau sunt vechi sentimente care te ţin blocat într-un singur loc? MÂINILEMîinile apucă, mâinile ţin, mâinile prind. Uneori lăsăm lucurile să ne scape printre degete. Uneori la ţinem prea mult timp. Suntem îndemânatici, mâna strânsă, mâna largă, mâini de mămăligă. Inmânăm lucruri. Manipulăm situaţii. Dăm o mână de ajutor, suntem mână în mână, ne este peste mână sau ne luăm mâinile de pe ceva. Avem mâini de aur sau mână uşoară sau mână grea. Mâinile pot fi blânde sau pot fi aspre sau tari cu încheieturi noduroase de la prea multă gândire sau strâmbe de la criticism. Mâinile apucătoare se formează din frică, frica de pierdere, frica de a nu avea niciodată destul, frica de a nu putea păstra dacă nu ţii strâns. A încerca să ţii strâns un partener nu-l face decât să fugă cu disperare cât mai departe. Mâinile închircite strâns nu pot să primească nimic nou. Strângerea de mână mobilă de la încheietura mâinii dă o senzaţie de deschidere şi slăbire a legăturii. Ceea ce îţi aparţine nu poate fi luat de la tine, aşa că relaxează-te ! DEGETELEAu fiecare un rol şi un înţeles. Problemele cu degetele îţi arată când poţi să te relaxezi şi să te eliberezi de ceva. Dacă te tai la arătător este probabil la mijloc ceva mânie şi teama care are de-a face cu mândria într-o situaţie prezentă. Degetul mare este mental şi reprezintă îngrijorare. Arătătorul reprezintă mândrie şi frică. Mijlociul are de-a face cu mânia, supărarea. Inelarul este în aceaşi timp uniune şi doliu, durere şi despărţire. Degetul mic are de a face cu familia şi prefăcătoria. SPATELEReprezintă sistemul nostru de suport. Probleme cu spatele înseamnă de obicei că nu ne simţim susţinuţi, sprijiniţi de jobul nostru, de famile sau de partener. In realitate, suntem sprijiniţi de Univers de însăşi Viaţa. Partea de sus a spatelui are de a face cu sentimentul lipsei de suport emoţional. Soţul/ soţia/iubitul/ iubita/prietenul /şeful nu mă înţeleg şi nu mă susţin.M ijlocul spatelui are de a face cu vinovăţia. Toate acele lucruri care sunt în spatele nostru. Ţi-e frică să vezi ce este la spate sau încerci să ascunzi ceva la spate? Te simţi lovit pe la spate? Te simţi terminat, epuizat? Ai probleme financiare mari sau te îngrijorezi prea mult pentru bani? Atunci probabil că ai probleme cu partea de jos a spatelui (regiunea sacrală, lombară). Lipsa sau frica de bani crează acest lucru. Suma de bani implicată nu are nici o importanţă. Aşa de mulţi dintre noi credem că banii sunt cei mai importanţi din viaţa noastră şi avem impresia că nu putem trăi fără ei. Acest lucru nu este adevărat. Există ceva mult mai important şi mai preţios fără de care nu putem trăi. Care anume? Respiraţia! Este cea mai importantă componentă în viaţa noastră şi cu toate acestea luăm de-a gata atunci când expirăm, că următoarea inspiraţie va veni de la sine. Dacă ne-am opri din respirat, nu am rezista mai mult de 3 minute. PLĂMÂNIIReprezintă capacitatea noastră de a absorbi şi de a da de la noi viaţă. Probleme cu plămânii înseamnă de obicei că ne este frică să absorbim viaţa sau poate că avem impresia că nu merităm să o trăim din plin. Emfizemul şi fumatul în exces sunt căi de a nega viaţa. Ele maschează un sentiment adânc al persoanei respective că nu merită să trăiască. Cearta şi interdicţia nu vor schimba obiceiul fumătorului. Este credinţa de bază care poate fi schimbată. SÂNIIReprezintă principiul matern. Când sunt probleme cu sânii, înseamnă de obicei că “mămoşim” prea mult fie o persoană, fie un loc, fie un lucru sau o experienţă. Parte din procesul matern este să dai voie copilului să “crească”. Trebuie să ştim când să luăm în mâini şi să lăsăm hăţurile. Fiind exagerat de protector nu va da celeilalte persoane posibilitatea să fie pregătită să înfrunte propriile experienţe de viaţă. Uneori, atitudinea noastră prea protectoare poate fi sufocantă şi opreşte practic “hrănirea” în anumite situaţii. Dacă apare un cancer la sân atunci avem de a face cu resentimente foarte adânci. Lasă frica să se ducă şi fii sigur că Inteligenţa Universului îşi are lăcaşul în fiecare dintre noi. INIMAInima reprezintă dragostea, în timp ce sângele reprezintă bucuria. Inimile noastre pompează cu drag bucuria prin corpurile noastre. Atunci când ne negăm propria bucurie şi dragoste, inima se strânge şi devine rece.ANEMIE, ANGINĂ şi ATAC DE CORD. Inima nu ne “atacă”. Ne lăsăm aşa de prinşi de melodramele pe care le creem, că adeseori uităm să observăm micile bucurii care ne înconjoară. Petrecem ani de zile storcând toată bucuria din inimile noastre, până când ele cad de durere. Oamenii care fac atac de cord nu sunt niciodată veseli. Dacă nu vor să îşi acorde timp să aprecieze bucuriile vieţii, ei vor recrea în timp alt atac de cord. Inima de aur, inima de piatră, inima deschisă, inima neagră, inima iubitoare, inima mare, inima caldă – care este a ta? STOMACULDigeră toate ideile noi şi experienţele pe care le avem. Ce sau pe cine nu poţi digera? Pe cine ai la fiere? Când sunt probleme cu stomacul, de obicei înseamnă că nu ştim să asimilăm noile experienţe. Ne este frică. Unii poate îşi mai amintesc când au apărut avioanele. Faptul de a intra într-un tub, care să ne poartă în aer fără pericol era o idee nouă greu de asimilat. La fiecare scaun erau pungi în caz că pasagerului îi era rău şi foarte multă lume le-a folosit. Vărsam în pungă cât mai discret şi stuardesele le colectau. Acum, după atâţia ani pungile sunt tot acolo, dar nimeni nu le mai foloseşte. ULCERELESunt frica imensă de a nu fi “destul de bun”. Ne este teamă că nu suntem destul de buni pentru un părinte, teama de a nu fi destul de bun pentru un şef sau partener. Nu putem digera cine suntem. Ne sfâşiem tăria, încercând să-i mulţumim pe ceilalţi. Nu contează cât de importantă este poziţia noastră, aprecierea noastră de sine este foarte jos. Ne este teamă că ei vor afla acest lucru. Răspunsul aici este dragostea. Oamenii care se iubesc şi se aprobă nu fac niciodată ulcer. Fii bun şi iubitor faţă de copilul din tine şi dă-i tot suportul şi toată încurajarea pe care ţi le-ai dorit când erai mic. ORGANELE GENITALEReprezintă cea mai feminină parte a unei femeii sau pentru un bărbat cea mai masculină, principiul nostru masculin şi feminin. Când nu ne simţim confortabil cu a fi femeie sau bărbat, când ne respingem trupul ca fiind murdar şi păcătos atunci avem probleme cu organele genitale. Foarte rar am cunoscut persoane care au avut părinţi care să vorbească despre organele genitale fără eufemisme. De obicei organele genitale sunt “acolo jos”, care te făceau să crezi că organele genitale erau murdare şi scârboase. Da, toţi am crescut cu crezul că nu este tocmai ceva în regulă între picioarele noastre. Ceea ce te-a învăţat mama la trei ani despre Dumnezeu persistă în subconştientul tău? Inseamnă că nu ai făcut nimic ca să te eliberezi de acele crezuri. Era acel Dumnezeu mânios şi răzbunător? Ce credea acel Dumnezeu despre a face dragoste? Dacă tot mai purtăm cu noi acele sentimente de vinovăţie despre sexualitatea noastră sau despre trupurile noastre, atunci cu siguranţă că vom crea o pedeapsă pentru noi înşine. Probleme de VEZICA URINARĂ, ANUS, VAGIN, PROSTATĂ şi PENIS intră toate în aceeaşi categorie. Ele apar din crezuri distorsionate despre trupurile noastre şi despre funcţionarea lor corectă. Fiecare organ în corpul nostru cu funcţiile sale specifice este o expresie magnifică a vieţii. Nu ne gândim la ficatul sau la ochii noştri ca fiind murdare şi păcătoase. De ce am ales să credem acest lucru despre organele noastre genitale? Anusul este la fel de frumos ca şi urechea. Fără el nu am putea să eliminăm ceea ce organismul nu mai are nevoie şi în acest fel am muri foarte repede. Fiecare parte din corpul nostru şi fiecare funcţie a lui sunt normale, naturale şi minunate. Iată ce le cer clienţilor care vin la mine cu probleme sexuale: să se gândească la anusul, penisul sau vaginul lor cu un sentiment de dragoste şi apreciere pentru funcţiile şi frumuseţea lor. Dacă simţi că vrei să te faci mic şi să te ascunzi sau te iriţi şi te înfurii citind această carte, întrebă-te de ce? Cine te-a învăţat să renegi această parte a corpului tău? Desigur, nu Dumnezeu. Organele sexuale sunt partea din corp care ne dă cea mai mare plăcere. A nega aceasta înseamnă a crea durere şi pedeapsă. A face dragoste nu numai că este normal, este nemaipomenit şi minunat. Este la fel de normal pentru noi să facem dragoste aşa cum respirăm sau mâncăm. Nu predic acum să alergăm şi să facem sex cu cine apucăm. Ceea ce vreau să spun este că unele din regulile noastre nu au logică şi de aceea aşa de mulţi le încalcă şi devin ipocriţi. Dacă îndepărtăm sentimentul de vină sexuală din oameni şi îi învăţăm să iubească şi să se respecte pe ei înşişi, automat se vor trata pe ei şi pe ceilalţi într-un mod care va fi cel mai mare bine şi cea mai mare bucurie pentru toţi. Cauza pentru care avem atâtea probleme cu sexualitatea noastră este ura de sine şi dezgustul faţă de sine pe care îl avem şi care ne face să îi tratăm rău şi pe cei din jur. Nu este de ajuns să-i învăţăm la şcoală care este mecanica sexualităţii. Avem nevoie ca la nivel mult mai adânc, să le permitem să-şi aducă aminte că trupurile şi organele lor genitale şi sexualitatea sunt lucruri de care se pot bucura. Cred cu tot sufletul că oamenii care se iubesc pe ei înşişi şi care îşi iubesc trupurile, nu se vor abuza nici pe ei, nici pe ceilalţi.Am găsit că problemele de VEZICĂ URINARĂ vin, în general, de la a fi supărat de obicei pe partener. Ceva ce are de-a face cu feminitatea sau masculinitatea noastră, ne supără. Femeile au mai multe probleme cu vezica urinară pentru că ele au tendinţa de a-şi ascunde durerea. VAGINITA din nou implică a fi rănit într-o relaţie romantică de către partener.PROSTATA la bărbaţi are mult de a face cu aprecierea de sine şi cu crezul că, pe măsură ce îmbătrâneşte, devine mai puţin bărbat.IMPOTENŢ A adaugă frica şi uneori este chiar raportată la duşmănia împotriva unui partener din trecut.FRIGIDITATEA vine de la frica sau credinţa că este păcat să te bucuri de trupul tău. Vine de asemenea de la dezgustul de sine şi poate fi accentuată de un partener insensibil.SINDROMU L PREMENSTRUAL care a atins proporţii epidemice este în raport cu anunţurile din mass-media. Aceste anunţuri ne bat la cap că trupul femeii trebuie să fie parfumat, curăţat, pudrat ca să fie cât de cât acceptabil. In acelaşi timp, femeile îşi dobândesc egalitatea cu bărbaţii şi sunt bombardate cu idei că procesele feminine nu sunt acceptabile. Toate acestea combinate cu imensele cantităţi de zahăr consumate în ziua de azi, crează un teren fertil pentru acest sindrom. Acesta este un timp pentru vindecare, pentru întregire, nu pentru condamnări. Putem să ne ridicăm deasupra limitărilor din trecut. Suntem cu toţii Divine şi Magnifice expresii ale vieţii. Hai să le revendicăm acum! COLONULReprezintă abilitatea noastră de a lăsa să se ducă, de a elimina ceea ce nu trebuie. Organismul uman, fiind în perfect ritm cu curgerea vieţii are nevoie de a o balanţă între a absorbi, a asimila şi a elimina. Numai fricile noastre ne blochează eliberarea de ceea ce este vechi. Când sunt constipaţi, oamenii sunt de fapt zgârciţi, ei nu au încredere că le va fi vreodată de ajuns. Se ţin agăţaţi de relaţii vechi care le provoacă durere. Le este frică să arunce hainele pe care le ţin în dulap de ani de zile,de frică ca nu cumva să le trebuiască într-o zi. Stau într-un serviciu pe care îl urăsc sau nu îşi acordă nici o plăcere pentru că economisesc pentru zile negre. Nu scormonim în gunoiul de ieri ca să ne facem prânzul de azi. Invaţă să ai încredere în procesul vieţii şi îţi va da întotdeauna ceea ce ai nevoie. PICIOARELENe poartă înainte în viaţă. Probleme la picioare indică adesea o frică de a merge mai departe sau refuzul de a merge într-o anumită direcţie. Fugim cu picioarele, ne târâim picioarele, ne furişăm, suntem cu picioarele în formă de X, sau avem coapse mari şi grase, pline de resentimentele copilăriei. Când nu vrem să facem anumite lucruri, vom avea probleme minore la picioare.VARICELE reprezintă rămânerea într-o slujbă sau într-un loc pe care îl urâm. Venele îşi pierd abilitatea de a purta prin ele bucuria. Mergi în direcţia pe care o doreşti?GENUNCHII ca şi gâtul au de a face cu flexibilitatea, numai că ei exprimă supunerea şi mândria, egocentrismul şi încăpăţânarea. Adesea, când inaintăm ne este teamă să ne aplecăm şi devenim inflexibili. Aceasta înţepeneşte încheieturile. Vrem să mergem înainte, dar nu vrem să shimbăm modul nostru de a fi. De aceea genunchii se vindecă foarte încet, aici este implicat ego-ul nostru. Glezna are de asemenea o încheietură, dar dacă se răneşte se vindecă foarte repede. Genunchii iau mai mult timp pentru că aici este implicată siguranţa de sine şi mândria noastră. Data viitoare când ai o lovitură la genunchi, întreabă-te unde ai fost încăpăţânat, unde ai refuzat să te îndoi? Scapă de încăpăţânare şi las-o să se ducă. Viaţa este o curgere, viaţa este mişcare şi ca să te simţi bine este nevoie să te relaxezi şi să te mişti o dată cu ea. O salcie se îndoaie şi se leagănă şi curge cu vântul şi este întotdeauna graţioasă şi în largul ei cu viaţa.LABELE PICIOARELOR au de a face cu înţelegerea noastră despre noi şi despre viaţă: trecut, prezent şi viitor. Multor bătrâni le este greu să meargă. Inţelegerea lor a fost înfăşurată şi adesea îmbrobodită, ei simt că nu este nicăieri unde să se ducă. Copiii mici se mişcă fericiţi, picioarele lor dansează tot timpul. Bătrânii abia îşi târâie picioarele, ca şi cum nu ar fi dornici să se mişte. PIELEAReprezintă individualitatea noastră. Problemele cu pielea înseamnă în general că ne simţim individualitatea ameninţată într-un fel sau altul. Simţim că alţii au putere asupra noastră. Avem pielea subţire. Cineva ni se bagă sub piele, ne simţim jupuiţi de vii, ni se furnică pielea. Unul dintre cele mai rapide moduri să te vindeci de afecţiuni ale pielii este să te protejezi şi să te îngrijeşti prin a spune mereu: “Mă aprob, mă accept, mă iubesc “. Ia-ţi puterea înapoi! ACCIDENTELENu sunt accidente. Ca orice altceva în viaţa noastră, noi le creem. Nu este cum am spune: “Vreau să am un accident”, dar avem tipare de gândire care atrag accidente. Unii oameni par să fie “predispuşi la accidente”, iar alţii trăiesc o viaţă întreagă fără o zgârietură. Accidentele sunt expresia mâniei, a supărării. Accidentele indică de asemenea revolta împotriva autorităţilor. Ne enervăm aşa de tare, încât dorim să lovim pe cineva, de fapt noi suntem cei loviţi. Când suntem supăraţi pe noi înşine, când ne simţim vinovaţi, când simţim nevoia de pedeapsă, un accident este o cale minunată de a rezolva problema. Pare ca şi cum accidentele nu sunt vina noastră, că noi suntem victime neajutorate ale unui joc al soartei. Un accident ne permite să aşteptăm simpatia şi atenţia celorlalţi. Rănile noastre sunt curăţite şi oblojite şi ele. Adesea stăm în pat pe perioade lungi de timp. Si ne doare. Când această durere apare în organism, ne dă o indicaţie pentru care aspect al vieţii noastre simţim vinovăţie. Gradul de distrugere fizică ne spune cât de severă am simţit noi că trebuie să fie sentinţa şi cât de lungă. ANOREXIA-BULIMIAÎnseamnă a-ţi nega propria viaţă, o formă extremă de ură de sine. Mâncarea este hrănirea de la cel mai de jos nivel. De ce să-ţi refuzi hrana ? De ce vrei să mori? Ce este atât de îngrozitor în viaţa ta, încât să-ţi doreşti să ieşi complet din ea? Ura de sine este doar ura împotriva unui gând pe care îl ai despre tine însuţi. Gândurile pot fi schimbate. Ce este aşa de teribil la tine? Ai fost crescut într-o familie plină de criticism? Ai avut profesori care te criticau? Nu cumva primele tale învăţături religioase te-au învăţat că “nu eşti destul de bun” aşa cum eşti? Adesea încercăm să găsim motive “valide” care să ne explice de ce nu suntem iubiţi şi acceptaţi aşa cum suntem. Din cauza obsesiei modei cu trupurile subţiri sunt multe femei care gândesc: “Şi aşa nu sunt suficient de bună. La ce folos?”, îşi vor folosi trupul ca punct focal unde să-şi îndrepte ura de sine. La un moment dat ele vor spune: “Dacă aş fi mai slabă, toţi m-ar iubi”. Dar nu merge nici aşa. Nimic din ce vine din afară nu merge. Dragostea şi acceptarea de sine este secretul. ARTRITAEste o boală ce apare dintr-un îndelungat şi continuu tipar de criticism. In primul rând criticism pentru sine şi apoi criticism pentru alţii. Oamenii cu artrită atrag adesea mult criticism pentru că este tiparul lor să critice. Ei sunt blestemeţi cu “perfecţionism”, nevoia de a fi perfecţi tot timpul, în orice situaţie. Stii pe cineva pe această planetă care să fie perfect? Eu nu! De ce ne punem standarde care spun că trebuie să fim “Super persoane” ca să ne acceptăm pe noi înşine cât de cât? Expresia “Nu sunt destul de bun” este o povară greu de cărat. ASTMMai este numit şi “dragoste sufocantă”. Există un sentiment că tu nu ai dreptul să respiri pentru tine însuţi. Copiii astmatici au adeseori o “conştiinţă supradezvoltată”. Ei se simt vinovaţi pentru toate lucrurile care nu merg bine în jurul lor. Ei se simt neînsemnaţi şi “fără valoare” şi de aceea se simt vinovaţi şi au nevoie de auto-pedepsire. Astmul poate fi vindecat uneori cu “cure geografice”, în special dacă părinţii nu merg cu ei. De obicei, copiii astmatici îşi “lasă în urmă” boala. Aceasta înseamnă că se duc la şcoală în alt oraş, se căsătoresc sau se mută pur şi simplu de acasă şi boala se rezolva de la sine. ARSURI, TĂIETURI, FEBRĂ, BĂŞICI şi INFLAMAŢIISunt toate indicaţii ale mâniei pe care o exprimă trupul. Mânia îşi va găsi un mod de exprimare, indiferent cât de tare vom încerca noi să o suprimăm. Aburul care se colectează trebuie să fie eliberat. Ne este teamă că dacă dăm glas mâniei, ne distrugem lumea noastră, dar mânia poate fi eliberată pur şi simplu spunând: “Sunt mânios sau supărat din această cauză”. Este adevărat că nu putem spune acest lucru şefului nostru, dar putem să batem pernele să ţipăm cât ne ţine gura în maşină sau pădure, să practicăm un sport. Acestea sunt căi de a elimina furia fără nici un risc. Oamenii spirituali cred adesea că ei “nu ar trebui să se mânie”. Este adevărat, toţi lucrăm pentru momentul când nu o să mai dăm vina pe alţii pentru sentimentele noastre, dar până atunci, este mai sănătos să recunoşti ceea ce simţi pe moment. CANCERULEste o boală cauzată de un resentiment foarte adânc, ţinut pentru o perioada lungă de timp, până când literalmente îţi mănâncă trupul. Se întâmplă ceva în copilărie, care distruge simţul încrederii. Experienţa aceasta nu este niciodată uitată şi individul trăieşte cu un sentiment de autocompătimire, fiindu-i greu să dezvolte o relaţie solidă pe termen lung. Din cauza acestui sistem de gândire, viaţa pare un şir lung de dezamăgiri. Gândirea este pătrunsă de un sentiment de neajutorare, fără speranţă şi astfel, devine uşor pentru noi să dăm vina pe alţii pentru toate problemele noastre. Oamenii cu cancer sunt de asemenea foarte critici cu ei înşişi. După mine, cheia de a vindeca cancerul este în a învăţa să te iubeşti şi să te accepţi pe tine însuţi. GREUTATE EXCESIVĂReprezintă nevoia de protecţie. Căutăm protecţie pentru a nu fi răniţi de criticism, abuz, sexualitate, avansuri sexuale şi de o frică de viaţă în general. Alege-ţi ceea ce ţi se potriveşte! Nu sunt o persoană durdulie, dar în decursul anilor am observat că atunci când mă simt în nesiguranţă şi mi-e greu, pun câteva kilograme pe mine. Când ameninţarea a trecut, greutatea revine singură la normal. A te lupta cu greutatea este o pierdere de timp şi energie. Dietele nu au efect, odată ce te-ai oprit, greutatea creşte din nou. Iubindu-te şi aprobându-te, având încredere în procesul vieţii şi simţindu-te în siguranţă pentru că îţi cunoşti puterea minţii – aceasta formează cea mai bună dietă pe care o cunosc. Incepe o dietă pentru gândurile negative şi greutatea ta se va regla singură. Prea mulţi părinţi înfundă gura copilului cu multă mâncare, indiferent care ar fi problema. Aceşti copii cresc adulţi şi ori de câte ori au o problemă stau în faţa frigiderului cu uşa deschisă şi spun: “Nu ştiu ce vreau”. DUREREA de orice fel indică vinovăţia.Vinovăţia caută întotdeauna pedeapsă şi pedeapsa crează durere. Durerea cronică vine de la vinovăţia cronică, adesea aşa de adânc îngropată, că nici nu mai suntem coştienţi de ea. Vinovăţia este o emoţie total nefolositoare. Nu face pe nimeni să se simtă mai bine şi nici nu schimbă situaţia. “Sentinţa” ta s-a terminat, aşa că lasă-te să ieşi afară din închisoare. A ierta înseamnă să te dai bătut, să laşi răul să se ducă. COMOŢIILE CEREBRALESunt cheaguri de sânge, o congestie în curgerea sângelui în zona creierului, tăind alimentarea cu sânge a creierului. Creierul este computerul corpului. Sângele este bucurie. Venele şi arterele sunt canale ale bucuriei. Totul funcţionează sub legea şi sub acţiunea iubirii. In fiecare strop de inteligenţă din Univers, găsim iubire. Este imposibil să muncim şi să funcţionăm bine, fără a simţi iubire şi bucurie. Gândirea negativă încheagă creierul şi nu mai lasă loc curgerii libere şi deschise a bucuriei şi iubirii. Râsul nu poate veni în cascade dacă nu îi este permis să fie liber şi nesăbuit. Este la fel cu iubirea şi bucuria. Viaţa nu este nemiloasă, decât dacă noi o facem aşa, dacă noi alegem să ne uităm la ea ca şi cum ar fi. Putem să găsim un dezastru total în cea mai mică supărare şi putem să găsim bucurie în cea mai mare tragedie. Depinde numai de noi. Uneori încercăm să forţăm viaţa să meargă într-o anumită direcţie, deşi nu este în favoarea noastră. Uneori ne creem comoţii cerebrale ca să forţăm să schimbăm total direcţia şi să ne reevaluăm felul de a trăi. ÎNŢEPENEALA în corp înseamnă înţepeneală mentală.Frica ne face să ne agăţăm de vechi obiceiuri şi ne este greu să fim flexibili. Când gândim că nu este “decât o cale” de a face ceva, ne trezim adesea înţepeniţi. Putem întotdeauna să găsim o alternativă în a face lucrurile. Observă unde anume îţi apare înţepeneala. TUMORILE sunt creşteri false.O stridie ia un grăunte de nisip şi ca să se protejeze, creează o carapace groasă şi tare în jurul ei. Noi o numim perlă şi gândim că este frumoasă. La fel facem şi noi, luăm o durere veche şi o îngrijim, o curăţăm de coajă şi cu timpul avem o tumoare. Eu numesc acest lucru a derula un film vechi. Cred că motivul pentru care femeile au atâtea tumori în zona uterului este că ele iau o rănire emoţională drept un atac la feminitatea lor şi au grijă de ea să o menţină. Eu îl numesc sindromul: “El mi-a făcut rău”. Numai că o relaţie care se sfâşeşte nu înseamnă că este ceva în neregulă cu noi şi nici nu micşorează valoarea noastră. Nu este importantă situaţia care ni se întâmplă, ci modalitatea în care reacţionăm la ea. Toţi suntem 100% responsabili pentru toate experienţele noastre de viaţă. Crezurile pe care le ai despre tine însuţi pot fi schimbate pentru a putea atrage nişte comportamente mai iubitoare. Lise Bourbeau