Vei avea parte de o lună agitată pe plan sentimental, însă va fi destul de distractiv să ai mereu câte ceva de făcut împreună cu partenerul. Chiar dacă la un moment dat te va prinde oboseala, tot efortul tău va merita din plin. Vestea bună este că nu vei avea timp să te cerţi şi nici să îi găseşti nod în papură iubitului.
Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan financiar şi ţi se vor deschide uşi la care nici nu sperai. Trebuie să fii totuşi foarte bine calculată dacă vrei ca afacerile să îţi meargă perfect. Uneori este indicat să asculţi de sfatul celor cu mai multă experienţă decât tine, însă nu trebuie să renunţi în totalitate la ideile tale.
Neatenţia şi agitaţia care sunt prezente zi de zi te vor expune în această lună riscului de a te accidenta sau de a face unele greşeli. Faptul că nu mănânci organizat, iar somnul este unul haotic, îţi vor crea neplăceri destul de des în această perioadă. Dacă suferi de o boală mai dificilă, nu te juca de-a doctorul!