În această săptămână vei cunoaşte pe cineva care reuşeşte să facă acest lucru şi cu care îţi va fi foarte uşor să comunici. În cazul în care eşti deja angajată într-o relaţie, partenerul tău se dovedeşti încă o dată a fi ceea ce îţi doreşti tu. Petrece mai mult timp cu familia, deoarece acesta este cel mai bun mod de a te deconecta şi a te relaxa.
Este bine să-ți spui punctele de vedere și să aduci argumente serioase. Dar dacă vrei să ai de câștigat, trebuie să privești și din perspectiva celor cu care negociezi. În acest fel fiecare va avea de câștigat, iar negocierile nu se vor bloca. Numai astfel ai șanse să obții un avantaj din punct de vedere financiar în această săptămână.