Horoscopul săptămânii 4-10 decembrie. Află previziunile pentru zodia ta!
Peşti (19 februarie - 20 martie)

Dacă nu vrei ca lucrurile să se înrăutăţească pe plan sentimental, în aceste zile trebuie să schimbi ceva la tine. De vină ar putea fi gelozia ta sau poate faptul că îţi sufoci partenerul fără să îţi dai seama. O persoană apropiată ţie îţi va deschide puţin ochii, iar atunci îţi vei pune o mulţime de întrebări la care tot tu îţi vei răspunde. A sosit momentul să te maturizezi şi să iei viaţa cu seriozitate!

Nu se anunţă schimbări în ceea ce priveşte banii, dar se anunţă unele în ceea ce priveşte cariera. Ai toate şansele să înveţi lucruri noi şi să descoperi că îţi place să faci şi altceva faţă de acum. Ia în considerare acest lucru şi nu ezita să optezi pentru un nou job dacă acesta te atrage mai mult. Cu toate că eşti o persoană statornică, pentru a evolua şi avansa trebuie să acţionezi cu curaj!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro