Horoscopul săptămânii 9-15 aprilie. Află previziunile pentru zodia ta!
Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)

Se anunţă zile liniştite pentru tine pe plan sentimental, însă eşti conştientă că nu va dura mult. Relaţia în care eşti implicată e plină de pasiune, aşa că nu ai cum să scapi de banalele certuri de zi cu zi. Chiar dacă fugi de confruntări cât te ţin picioarele, se pare că aici nu va funcţiona această tehnică. Nativele singure adoră să fie singure şi nu vor să-şi ia niciun angajament prea curând.

Stai bine la capitolul bani, însă ai tendinţa de a cheltui pentru alţii şi nu pentru tine. De cele mai multe ori te laşi pe tine la urmă, caz în care vei renunţa pentru că buzunarele au ajuns deja mai goale. E foarte important ca din când în când să îţi faci plăcerile, astfel vei fi fericită şi vei căpăta mai multă încredere în tine.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro