Horoscopul toamnei. Află ce îţi pregătesc astrele pentru acest sezon. Previziuni!
Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)

Nu eşti mulţumită de viaţa ta sentimentală, iar acest lucru va fi din ce în ce mai evident chiar şi pentru cei din jur. Eşti mai puţin sociabilă, însă singurătatea nu îţi face deloc bine. Încearcă să treci peste greutăţile vieţii cu zâmbetul pe buze şi să găseşti o latură bună în orice ţi se întâmplă.

E posibil ca în această toamnă să scapi de unele obligaţii financiare, însă te aşteptai la asta. Eşti foarte organizată, iar acest lucru te va ajuta să scapi mai repede de datoriile către stat pe care le ai. Cel mai probabil este vorba de o rată la un imobil ori la un autoturism, şi poţi răsufla în sfârşit uşurată.

Eşti din ce în ce mai responsabilă, iar acest lucru va fi remarcată de toată lumea în aceste câteva luni. Chiar dacă nu te confrunţi cu probleme de sănătate, alegi să mergi periodic la doctor preventiv. Uneori chiar ridici semne de întrebare pentru preocuparea ta pentru cei din familie!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro