Rihanna, director de creaţie la Puma

Stiri / 17.12.2014

Cântăreaţa a devenit noul director de creaţie al brandului Puma, a anunţat, marţi, această companie germană specializată în articole sportive, care vizează poziţia de lider pe o piaţă cu o evoluţie spectaculoasă, destinată clientelei feminine.

Puma a anunţat într-un comunicat de presă că acest contract, încheiat pe mai mulţi ani şi care va intra în vigoare în luna ianuarie 2015, va permite cântăreţei Rihanna să devină imaginea oficială a diviziei feminine de articole vestimentare, alăturându-se astfel unor celebrităţi din lumea sportului, precum campionul olimpic Usain Bolt, în calitate de ambasador al brandului german.

Puma a cheltuit sume uriaşe în campaniile de marketing, inclusiv pentru încheierea unui contract cu echipa engleză de fotbal Arsenal F.C., încercând să recupereze astfel terenul pierdut în ultimii ani în faţa liderului mondial de pe această piaţă, compania Nike, şi a rivalului său german brandul Adidas, relatează agenția Mediafax.


Bjorn Gulden, directorul executiv al brandului Puma, spune că încheierea unui contract cu o vedetă de prim rang precum Rihanna reprezintă o stategie adiacentă a companiei de întărire a poziţiei companiei pe piaţa articolelor sportive destinate unor sporturi precum fotbal, jogging şi motociclism.

Puma spune că Rihanna se va ocupa în mod direct de conceperea colecţiilor brandului de anul viitor şi se va implica în acţiunile de promovare a acestor articole sportive, participând la diverse evenimente ce vor avea loc în mall-uri, supermarketuri, dar şi pe reţelele de socializare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro