Nu mai încerca să-ți găsești pasiunea! Iată ce zic psihologii
Psihologie · Autocunoastere / 31.07.2018

În copilărie, ai impresia că trebuie să îți cauți pasiunea cât mai repede, astfel încât să nu trăiești o viață nefericită. De parcă te-ai putea uita în jur, împiedica de ceea ce îți place și trăi o viață mai bună din acel moment.

Însă nu funcționează astfel, după cum spun psihologii într-o nouă lucrare care analizează fundamentul intereselor oamenilor. În timp ce majoritatea oamenilor sunt de părere că este important să-ți găsești pasiunea, cercetătorii cred că acesta nu este chiar cel mai bun sfat. 

De ce nu ar trebui să mai încerci să-ți cauți pasiunea și ce ar trebui să faci în schimb


Ideea conform căreia pasiunea este ceva fix, prestabilit și perfect complet, poate împiedica abilitatea unei persoane de a-și cultiva propriile interese în devenire în pasiuni. Atunci când ți se spune să-ți găsești pasiunea, este de obicei un sfat cu intenții bune. Ți se spune să nu îți faci griji cu privire la talent, să nu te supui presiunii banilor sau statutului social, ci doar să găsești ceea ce este semnificativ și interesant pentru tine. Din păcate, sistemul de credințe pe care îl poate genera acest mesaj poate submina însăși dezvoltarea intereselor oamenilor.

Într-un nou studiu, oamenii de știință de la Universitatea Stanford au efectuat o serie de experimente cu studenți, pentru a examina măsura în care interesele personale sunt fixe sau dezvoltate. Într-un experiment, studenții au fost clasificați în funcție de interesele lor. Cu cât studenții au crezut mai mult într-o viziune fixă a intereselor lor existente, cu atât mai puțin au fost capabili să se bucure de citirea unui articol din afara ariei lor de interes, după cum au descoperit cercetătorii.

Într-un alt experiment, studenții au vizionat un videoclip captivant despre astronomie și astrofizică. Dar când au fost nevoiți să citească o lucrare științifică tehnică despre aceleași fenomene, nivelul lor de interes a scăzut. Cu toate acestea, interesul a scăzut cel mai mult pentru studenții care își percepeau interesele ca fiind fixe, spre deosebire de cele deschise și capabile de dezvoltare.

În ceea ce privește educația și îmbunătățirea personală într-o lume interdisciplinară, beneficiile mentalității creșterii depășesc această alternativă. Multe progrese în domeniul științelor și afacerilor apar atunci când oamenii combină diferite domenii, atunci când oamenii văd legături noi între domenii, legături care probabil că nu au fost văzute înainte. Dacă ești dedicat unui singur domeniu, s-ar putea să te împiedici singur să-ți dezvolți interese și o expertiză care poate face diferența.

Potrivit cercetătorilor, ținând cont de teoria creșterii și de o deschidere către faptul că interesele pot fi cultivate, oamenii au capacitatea de a anticipa că urmarea intereselor lor va fi uneori dificilă, însă este menținut interesul, chiar și atunci când devine dificil sau reprezintă o provocare.

Din această cauză, echipa de specialiști este de părere că oamenilor ar trebui să li se spună să își dezvolte pasiunile, nu doar să încerce să le găsească. Chiar dacă sunt doar cuvinte, este o diferență importantă la nivelul sensului. Trebuie analizat cu atenție ce li se comunică oamenilor despre interese și pasiuni.

Atunci când îi spui cuiva să își găsească pasiunea, sugerezi că această pasiune se găsește în interiorul său, așteptând să fie dezvăluită. Dacă îi spui unei persoane să își urmeze pasiunea, este perceput faptul că trebuie să muncești pentru a-ți dezvolta o pasiune.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro