Bruschete cu oregano şi roşii
Retete vegetariene / 06.05.2011

Mod de preparare

Sunt potrivite pentru un mic dejun delicios şi sănătos. Ai nevoie de câteva ingrediente simple şi nu necesită mult timp de preparare, fiind gata în mai puţin de 10 minute. Poftă bună!

Ingrediente

- 4 felii de pâine integrală
- 2 roşii potrivite sau 10 roşii cherry
- 3-4 linguri ulei de măsline extravirgin
- 1 căţel de usturoi
- oregano uscat
- puţină sare de mare
- puţin piper negru măcinat.

Mod de preparare


1. Se pun la prăjit cele 4 felii de pâine;
2. Se dau cu usturoiul din care poţi să scoţi partea de mijloc (cu verde), deoarece aceea se digeră foarte greu şi accentuează mirosul de usturoi după ce ai mâncat;
3. Se stropeşte fiecare felie de pâine cu ulei de măsline presat la rece;
4. Se taie cubuleţe roşiile mari şi se presară peste feliile de pâine. Dacă foloseşti roşii cherry, acestea se vor tăia rondele şi se vor aranja pe feliile de pâine;
5. La final se presară oregano, sare şi piper peste roşii.

Poftă bună!

 

  • nat king, marţi, 17.01.2012 22:38
    bruschete

    nu stiu de unde denumirea dar sunt bune si usor de realizat

  • eliza, miercuri, 21.12.2011 06:44
    bruschete

    este o reteta folositoare si buna ,un sfat bun pentru ce sa gatesti de sarbatori

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro