Ingrediente
1 ceapă roşie, decojită şi feliată
5 caţei de usturoi, curătaţi şi tocaţi
1 conopidă curăţată de frunze. Se va decupa partea de sus, realizând un buchet mai mare, iar restul conopidei, inclusiv tulpina, vor fi tăiate bucăţele.
ulei de măsline
o pumn de măsline negre, fără sâmburi
un pumn de pătrunjel tăiat mărunt
2 conserve de roşii decojite
vin roşu
Mod de preparare
În primul rând alege, o tigaie mare şi adâncă, în care să încapă buchetul de conopidă decupat şi să mai rămână în sus doi centimetri. E nevoie de acest lucru pentru ca buchetul de conopidă să se gătească corect. Adaugă în tigaie ceapa, usturoiul, restul de conopidă tăiată în bucăţele şi puţin ulei de măsline şi lasă la prăjit timp de 10 minute până ce ingredientele se înmoaie şi capătă o nuanţă aurie. Adaugă măslinele şi pătrunjelul şi mai prăjeşte timp de 2 minute. Mai apoi, pune în tigaie roşiile decojite şi umple una dintre conserve cu apă pe jumătate (aproximativ 200 ml). Pune şi apa în tigaie împreună cu un strop de vin roşu. Mai apoi, amestecă totul uşor, având grijă să pisezi cu o lingură roşiile ca să nu existe bucăţi prea mari în sos. Adu totul la fierbere. Mai apoi apasă uşor buchetul de conopidă în sos, fără să-l striveşti, El ar trebui să se află jumătate în sos şi jumătate afară. Stropeşte mai apoi cu puţin ulei de măsline, pune capacul şi mai lasă la fiert până când buchetul de conopidă este complet fiert. La final, conopida în sos de roşii se garniseşte cu pătrunjel.