4. Protejează creierul de boli
Consumul de nuci şi ulei de nucă îmbunătățește concentrarea și capacitatea de a prelucra informațiile, susțin oamenii de știință americani de la University of California, Los Angeles (UCLA). Studiul se adaugă unui număr tot mai mare de cercetări care atrag atenția asupra efectelor pozitive ale consumului de nuci asupra reducerii tulburărilor cognitive și bunei funcționări a creierului, inclusiv asupra încetinirii sau prevenirii dezvoltării bolii Alzheimer, așa cum au demonstrat-o testele realizate pe șoareci.
5. Beneficii ulei de nuca: Hidratează pielea şi previne apariţia ridurilor
Beneficiile uleiului de nucă nu se opresc aici, el putând să fie folosit şi pentru proprietăţile sale emoliente pe care le are pentru piele. Este recomandat pentru tenul sensibil, iritat, pentru pielea foarte uscată şi crăpată, precum şi pentru hidratarea tenului matur, protejându-l de îmbătrânirea prematură. De asemenea, trebuie să ştii că uleiul de nucă are un conţinut mare de vitamina E, esenţială pentru elasticitatea pielii şi prevenirea ridurilor.
6. Împiedică dezvoltarea celulelor canceroase
Datorită acidului elagic, experţii au constatat că nucile şi uleiul de nucă presat la rece au un puternic efect anticancerigen. Acidul elagic este un compus antioxidant, care poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase.
7. Beneficii ulei de nuca: Protejează inima şi scade riscul de inflamaţii în corp
Acid alfa-linolenic (ALA) aflat în nuci şi uleiul de nucă poate atenua artrita și scade riscul de infarct și atac cerebral. Uleiul de nucă îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, datorită conţinutul bogat în grăsimi bune care susţin elasticitatea arterelor.
Păstrarea uleiului de nucă
Uleiul de nucă presat la rece râncezeşte destul de repede, de aceea este de preferat să-l păstrezi în frigider.