Cât de contagios este stresul?
Sănătate / 24.03.2018

Dacă partenerul tău a fost stresat în ultimul timp, s-ar putea să te fi molipsit și pe tine. O nouă lucrare publicată în Nature Neuroscience a dezvăluit că șoarecii pot lua stresul de la partenerii lor. Cercetătorii cred că același mecanism se poate aplica și în cazul oamenilor. Iată cum au ajuns la această concluzie!

Este sau nu contagios stresul?


Studiul realizat la Universitatea din Calgary a avut ca scop determinarea efectului stresului unui șoarece asupra partenerului. Mai întâi, au fost separați șoarecii unul de celălalt. Apoi, cercetătorii au expus câte un șoarece din fiecare pereche la o formă ușoară de stres. Echipa a analizat neuronii hormonului care eliberează coricotropină la ambii șoareci, pentru a determina nivelul de stres al animalelor. În mod interesant, modelele creierului în cazul ambilor șoareci au fost schimbate în același mod, indicând faptul că ambii au fost stresați, indiferent dacă au fost supuși sau nu stresului. Acest lucru sugerează faptul că partenerul șoarecelui s-a molipsit de stres de la șoarecele stresat.


Ceea ce a fost remarcabil a fost că neuronii în cauză de la partenerii care nu au fost expuși la un stres real au prezentat modificări identice cu cele măsurate în cazul șoarecilor stresați.

Echipa a mai făcut un experiment după primul, folosind o abordare optogenică, ce le-a permis să pornească și să oprească neuronii cu ajutorul luminii. Oprirea acestora a blocat răspunsul creierului la stres. Iar blocarea răspunsului la stres la șoarecele pre-expus a împiedicat transmiterea stresului la șoarecele rămas deoparte. Reactivarea neuronilor la un șoarece a dus la apariția stresului la ambii șoareci.


Cercetătorii au descoperit că este vorba despre un semnal chimic care acționează ca un avertisment pentru alți membri ai grupului, ca un mecanism de apărare socială.

Oamenii de știință au subliant că acest studiu susține cercetările anterioare. Studiile recente arată că stresul și emoțiile pot fi contagioase. Nu este cunoscut faptul dacă acest lucru are consecințe de durată pentru creier. Nu știm încă dacă aceleași mecanisme se aplică în cazul oamenilor, dar oamenii de știință sunt de părere că există motive întemeiate.


Ne comunicăm stresul cu ușurință altora, uneori și fără să ne dăm seama. Există chiar dovezi că unele simptome ale stresului pot persista în familie și în rândul persoanelor apropiate. Pe de altă parte, abilitatea de a simți starea emoțională a altei persoane reprezintă o parte esențială a creării și construirii legăturilor sociale.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro