Culoarea buzelor şi sănătatea: ce boli poţi avea
Nuanţele naturale ale buzelor pot să dezvăluie anumite afecţiuni ascunse. Descoperă ce spune culoarea buzelor despre sănătatea ta!
Dacă îţi priveşti cu atenţie buzele pot să descoperi singură anumite probleme cu care te-ai putea confrunta pe viitor. Potrivit medicinei ayurvedice, nuanţele buzelor pot să ne spună multe despre afecţiuni ascunse.Când buzele tale prezintă o culoare suspectă, cum ar fi galben, albastru sau sunt foarte palide trebuie să mergi la un consult medical, deoarece pot să ascunsă o problemă serioasă. Culoarea buzelor: palide şi vineţii
Potrivit specialiştilor, buzele palide şi vineţii la culoare constituie un efect secundar cauzat de o anemie. Anemia este una dintre cele mai comune motive ale decolorării buzelor şi este mai frecvent întâlnită la femeile aflate în perioada reproductivă. Deoarece se manifestă prin scăderea numărului globulelor roșii și a hemoglobinei, culoarea buzelor este şi ea afectată, iar în unele cazuri de anemie severă buzele pot să capete o nuanţă vineţie care se accentuează şi mai mult la frig.
De asemenea, o decolorare a pielii şi a buzelor poate să fie asociată cu tulburările de alimentaţie, cum ar fi anorexia şi bulimia, din cauza deficienţelor nutriţionale. Iar dacă vorbim despre bulimie, obiceiul de a induce voma poate să aibă un efect coroziv asupra buzelor şi să le decoloreze în timp.
Pot să semnaleze o infecţie în corp, de obicei gripă sau răceală. De asemenea, aceasta culoare aprinsă poate să ascundă şi o hipertensiune, prin urmare este recomandat să-ţi măsori tensiunea arterială şi să ceri sfatul unui specialist.
Iată ce spune culoarea buzelor despre sănătatea ta:
Culoarea buzelor: palide şi vineţii
Potrivit specialiştilor, buzele palide şi vineţii la culoare constituie un efect secundar cauzat de o anemie. Anemia este una dintre cele mai comune motive ale decolorării buzelor şi este mai frecvent întâlnită la femeile aflate în perioada reproductivă. Deoarece se manifestă prin scăderea numărului globulelor roșii și a hemoglobinei, culoarea buzelor este şi ea afectată, iar în unele cazuri de anemie severă buzele pot să capete o nuanţă vineţie care se accentuează şi mai mult la frig.
De asemenea, o decolorare a pielii şi a buzelor poate să fie asociată cu tulburările de alimentaţie, cum ar fi anorexia şi bulimia, din cauza deficienţelor nutriţionale. Iar dacă vorbim despre bulimie, obiceiul de a induce voma poate să aibă un efect coroziv asupra buzelor şi să le decoloreze în timp.
Culoarea buzelor: roşu-aprins