Fiecare dintre noi a auzit aceasta intrebare si a pus-o la randul lui. Uneori ne-am simtiti bine cand cineva s-a apropiat si a incercat sa ne aline suferinta, s-a interesat de motivul tristetii sau supararii sau a fost ingrijorat vazandu-ne lacrimile. Alteori ne-am enervat din pricina insistentei, a intruziunii unei alte persoane si am fi preferat sa fin lasati in pace.

Adesea intrebarea celuilalt ne-a pus si noua un semn de intrebare si am reusit sa exprimam in cuvinte sin u doar in lacrimi si suspine ceea ce simteam. Atunci cand noi insine am adresat-o cuiva, am fost impresionati de plansul lui, indurerati, ne-a fost mila, am vrut sa-l ajutam, am vrut sa aflam motivele lacrimilor sale. Poate uneori n-am vrut sa aflam nimic si "De ce plangi?" a fost un fel de "Nu mai plange!"

Este adevarat ca plansul cuiva ne tulbura si adesea nici nu-l suportam. Fie ca este vorba despre propriul copil, despre rude, prieteni, vecini sau chiar necunoscuti. Una dintre primele reactii pe care le avem este sa face ceva, sa spunem ceva care sa opresca persoana sa mai planga. Ii oferim ceva, o consolam, o mangaiem, o mintim, ii distragem atentia, o intrebam, o invitam undeva etc. De ce facem asta? Credem oare ca daca persoana se opreste din plans, suferinta ei dispare? Nu suportam noi insine sa fim aproape de cineva care plange? Este plansul asociat cu ceva interzis sau daunator?

Sigur ca fiecare persoana are niste raspunsuri personale la aceste intrebari dar dincolo de ele, putem sa incercam sa ne amintim ce simtim atunci cand in fata noastra e cinava care plange... Fie ca suntem mai sensibili, ne simtim mai imresionati, fie ca ne punem mai greu in pielea celuilat, plansul nu ne lasa indiferenti. Daca persoana e apropiata sau avem o legatura speciala cu ea, parca ne vine sa plangem si sa impartim suferinta ei. De multe ori mamele plang odata cu copiii lor sau plangem atunci cand ne identificam cu durerea respectivei persoane. Alteori ne amintim ca am trecut la randul nostrum prin respective situatie si, in functie de cum am depasit-o in acel moment, putem sa incurajam persoana care se confrunta acum cu asa ceva sau san e amaram si mai tare.

Deci experienta personala ne infuenteaza modul in care reactionam fata de o persoana care plange. Sunt oameni care se simt eliberati si se linistesc atunci cand plang. Ei vor avea tendinta sa le permita si celorlalti sa se manifeste asa. Altii se simt mai rau dupa de plang, mai impovarati, mai lipsiti de speranta si, ca atare, vor ava tendinta sa incerce sa-i opreasca si pe ceilalti din plans sau chiar sa se supere sau enerveze.

O alta traire pe care o avem cand cineva de langa noi plange este vinovatia. Simtim ca avem o contributie la suferinta lui sau ca suntem neputinciosi in a-l ajuta. Mai ales in fata copiilor ne simtim datori sa-i impacam si inveselim. Dar despre vinovatie, vom vorbi intr-un alt articol. Alteori, simtim furie, revolta sau indignare in fata lacrimilor cuiva. Nu vedem sensul plansului sau, ni se pare ca plange "degeaba", fara motiv, nu putem sa ne identificam cu el sau il consideram o tentative de santaj, o modalitatea de a obtine ceva.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI