Info: Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile

Ce spun statisticile oferite de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile


De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a infecţiilor respiratorii acute severe (SARI) şi până săptămâna trecută au fost confirmate în laborator un număr de 263 de cazuri de gripă, potrivit datelor oferite de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile
(CNSCBT).

"Din datele Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile şi ale Centrului Naţional de Gripă din INCDMI Cantacuzino reiese că în şasea săptămână a anului 2015, în România activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale (judeţele Iaşi, Constanţa şi municipiul Bucureşti), şi cu cazuri sporadice în unele judeţe, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă şi depăşind nivelul aşteptat", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.


Astfel că la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (cazuri de gripă, cazuri compatibile clinic cu gripa, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 103.306, cu 3,1% mai mic faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 35,8% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (76.034).

Primul deces de gripă din acest sezon a fost confirmat în săptămâna 19-25 ianuarie a.c., fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 44 ani, din judeţul Iaşi, care nu fusese vaccinat şi care avea şi alte suferinţe.


Al doilea deces de gripă a fost confirmat în săptămâna 2-8 februarie a.c., fiind vorba despre un bărbat de 23 ani din judeţul Suceava, cu condiţii medicale preexistente şi nevaccinat antigripal, se arată în cel mai recent comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii.
  • viorica, miercuri, 18.02.2015 17:36
    ce vaccin ?!

    ...mai terminati cu reclama la vaccinu' de kkt cu care incercati sa-i lamuriti si sa-i prostiti pe bietii romani, ca mai degraba le provocati alte necazuri decit sa-I ajutati !!!

  • bunescu adriana, miercuri, 18.02.2015 09:24
    vaccin

    Vaccinul NU te apara, pt ca are in compozitie alte tulpini de virusi, decat cele in circulatie. Eventual, faci forme mai usoare de boala.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro