"Nebunia e la cativa pasi de noi in orice moment"

Nu era exact ceea ce m-as fi asteptat sa se intample. Dar la ce te poti astepta atunci cand cineva iti zice ca vrea sa faca un „exercitiu de nebunie”?! Caci asta imi spusese Mugur Ciumageanu cu cateva zile inainte, cand il invitasem sa vorbeasca unui grup de jurnalisti la un training despre cum trebuie abordate in presa problemele de sanatate mintala. Ca vrea sa faca un exercitiu de nebunie.

 Curiozitatea (si nevoia de a lucra in grupuri de cate trei) m-a facut sa-mi abandonez rolul de trainer si ma alatur cursantilor. Ideea, ne-a explicat Ciumageanu, era ca fiecare sa povesteasca ceva altuia, in timp ce al treilea trebuia sa se foloseasca de palnia improvizata pentru a-i sopti naratorului tot felul de mascari la ureche. Dupa doua minute trebuia sa schimbam rolurile, pentru ca fiecare sa-si poata lua portia de nebunie.

Nu stiu daca ati incercat vreodata sa relatati o intamplare in timp ce cineva va susura in ureche: „iti place sa faci dragoste cu pisicile”. Dar atunci cand Mugur Ciumageanu ne-a pus sa descriem comportamentul fiecaruia dintre povestitori a iesit o lista care cuprindea urmatoarele: „rade necontrolat”, „e incoerent”, „are fuga de idei”, „se uita mereu in lateral”, „se intrerupe pentru a spune ceva unui interlocutor imaginar” etc. „Ati trecut prin asta pentru doua minute”, ne-a spus la finalul exercitiului. „inchipuiti-va cum este sa traiesti asa zi de zi, vreme de 10, 15, 20 de ani”.

In spatele fiecarui diagnostic este o persoana

Cand l-am vazut pentru prima data pe Ciumageanu, isi dadea demisia. Se intampla prin martie 2008, iar omul era inca seful Centrului National de Sanatate Mintala, un organism ce ar fi trebuit sa supervizeze reforma in domeniu. Cum Ministerul Sanatatii aplicase tot soiul de driblinguri hartogaresti ce transformasera reforma intr-un tern joc de asteptare, Ciumageanu hotarase sa-si retraga echipa de pe teren. A facut o conferinta de presa si a anuntat ca nu mai accepta jocul la ofsaid. Teoretic, avusese pe mana 23 de milioane de euro intr-un an pentru reforma sistemului de sanatate mintala. Practic, dupa amanari peste amanari, banii au trebuit cheltuiti in trei luni si s-au dus in primul rand spre renovari de spitale si alte cheltuieli de infrastructura, in loc sa fie investiti in instruirea personalului.
 
La o cafea, Ciumageanu pare un tip relaxat, chiar daca in el se amesteca mai multe ocupatii si o gramada de activitati. Are 37 de ani, o barba de trei zile à la George Michael, pe putin unu nouazeci inaltime si o vorba blajina, usor leganata, probabil datorita originii lui banatene. Sau, poate, pentru ca e tonul cel mai potrivit in sedintele de psihoterapie. Ciumageanu pare un tip relaxat, chiar daca e, de fapt, un razboinic.

A facut medicina, apoi s-a rasculat impotriva ei. A condus sistemul de sanatate mintala (sau, cel putin, organismul menit sa controleze sistemul), dar vrea sa-l schimbe fundamental si si-a dat seama ca nu poate face acest lucru din interior. De fapt, lupta lui Mugur Ciumageanu cu sistemul este lupta de a pune oamenii inaintea cladirilor, individul inaintea structurii. Este si motivul pentru care pare sa se razboiasca permanent cu sine si, aparent, isi saboteaza sistematic cariera: s-a apucat de psihiatrie, dar apoi a trecut in tabara psihologiei. A lucrat intr-un spital, dar crede ca tratamentul bolilor mintale trebuie sa se petreaca in primul rand in afara sistemului spitalicesc. A ajuns la concluzia ca, atunci cand lucrezi cu oamenii, specializarea poate sa te impiedice sa vezi persoana din cauza diagnosticului.