Accidentul vascular cerebral, prima cauza de deces din Romania
Sănătate · Stiri / 23.05.2006



Accidentul vascular cerebral (AVC) este a treia cauza de deces in lume si prima in Romania. La nivel international, anual cinci milioane de oameni decedeaza si alte cinci milioane raman cu handicapuri permanente. Conform unui studiu efectuat de ISRA Center Marketing Research, in perioada aprilie-mai 2006, peste 70% din cei 805 de subiecti intervievati stiu ce inseamna termenul de accident vascular cerebral, numit si atac cerebral sau comotie cerebrala.

42% sufera de hipertensiune arteriala

Peste o treime dintre respondenti au spus ca le este familiar termenul de accident vascular cerebral si ca se manifesta prin spargerea unei vene sau a unui vas de sange. Numai 18,7% au declarat ca se manifesta prin paralizie, 16,5% - prin hipertensiune mare si aproape 9% prin pierderea cunostintei. La intrebarea "Dumneavoastra personal aveti vreunul dintre urmatorii factori de risc?" 42,2% au recunoscut ca sufera de hipertensiune arteriala, iar aproape 40% de boli de inima. Mai mult de un sfert din subiecti au afirmat ca pentru ei colesterolul crescut si sedentarismul sunt factorii de risc cu care se confrunta in prezent. Peste 30% dintre intervievati au mentionat ca in familie au avut un caz de AVC. Aproximativ o treime considera ca sunt predispusi la aceasta afectiune. 50% au mentionat cunoasterea unei persoane care a fost diagnosticata cu AVC. 3% au afirmat ca au suferit un astfel de accident. Peste 50% dintre respondenti care cunosc o persoana diagnosticata cu AVC au declarat ca persoana diagnosticata a fost internata imediat in spital, in timp ce 20,4% dintre persoanele intervievate nu au fost internate in spital cand au suferit aceasta afectiune. Un procent de 14,5% care cunosc o persoana diagnosticata cu AVC au mentionat ca aceasta a decedat inainte de efectuarea investigatiilor. Peste 11% au spus ca li s-a efectuat o tomografie pentru stabilirea diagnosticului si aproximativ 3% au mentionat EKG, analize de sange si pentru tensiune ca investigatii la care au fost supusi. Aproape 2/3 care cunosc o persoana diagnosticata cu aceasta boala nu cunosc tratamentul specific, iar 15,4% au mentionat ca persoanele respective au decedat. In ceea ce priveste medicul care a supravegheat evolutia starii de sanatate dupa AVC, peste 50% au indicat medicul specialist. Paralizia este cea mai cunoscuta complicatie, fiind mentionata de 43,2% dintre respondenti. Urmatoarele complicatii cunoscute de catre persoanele intervievate sunt pareza (10,7%), deficienta de limbaj (6,6%), iar 8,1% au specificat ca decesul este urmarea acestei afectiuni. Majoritatea persoanelor intervievate considera ca sunt necesare costuri mari pentru ingrijirea unui bolnav si ca ar fi necesare alocarea unor sume mai mari pentru tratament.


Tratament

Medicii avertizeaza ca AVC este o urgenta medicala. Persoana respectiva trebuie sa ajunga la spital in cel mai scurt timp posibil, unde poate fi pus un diagnostic corect. Imediat ce se suspecteaza semnele unui AVC trebuie apelat serviciul de ambulanta sau sa se mearga la cel mai apropiat spital. Cu cat un pacient primeste mai repede tratament, cum ar fi anticoagulante sau agenti antiplachetari, cu atat sansele de a evita consecinte nefaste pe termen lung sunt mai mari.


Semne

Cele mai importante semne sunt reprezentate de aparitia brusca a simptomelor: slabiciune sau amorteala a fetei, bratelor sau picioarelor, cel mai frecvent pe o singura parte a corpului; dificultate in a vorbi sau a intelege ceea ce se vorbeste; dificulate in a vedea cu unul sau ambii ochi; probleme la mers, ameteala; pierderea echilibrului; durere de cap puternica.


Factori de risc

Prof. dr. Constantin Popa, presedintele Asociatiei Romane de Stroke, a declarat ca fumatul dubleaza riscul de aparitie a AVC. Printre alti factori care maresc sansele aparitiei acestei afectiuni se numara: tensiunea arteriala mare; nivelurile crescute de colesterol; boala cardiaca, inclusiv infarctul miocardic si fibrilatia atriala (batai neregulate ale inimii) sau tulburari de circulatie la nivelul picioarelor; obezitatea; dieta incorecta, varsta (dupa 65 de ani).

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro