Dr. Oz: 4 soluţii rapide care-ţi remodelează talia şi-ţi fac abdomenul plat
Gustările dintre mesele principale trebuie să conţină grăsimi sănătoase, cum ar fi avocado. Fereşte-te de chipsuri şi alte produse procesate din comerţ.
O digestie bună şi un echilibru al bacteriilor din intestin asigură succesul unei cure de slăbire. Celebrul Dr. Oz te învaţă cum să-ţi îmbunătăţeşti dieta, astfel încât digestia ta să fie una perfectă şi să slăbeşti fără efort. Iată care sunt principalele reguli pe care trebuie să le respecţi:1. Magneziul, un mineral esenţial la micul dejun
Lipsa de magneziu a fost asociată cu o creştere a ratei de obezitate, avertizează Dr. Oz. De aceea este esenţial să începi ziua cu alimente care conţin magneziu şi care au rolul de a reduce inflamaţiile şi a scădea numărul bacteriilor rele din stomac.
Recomandarea expertului: prepară un smoothie la care să adaugi o lingură de seminţe de chia, in sau dovleac. De asemenea, poţi să iei şi un supliment cu magneziu. Alte alimente bogate în magneziu: bananele, fasolea uscată, orezul brun, lintea, ovăzul, quinoa, spanacul.
2. Fără produse de patiserie şi covrigei
Aceste produse conţin carbohidraţi care hrănesc bacteriile rele, favorizând apariţia senzaţiei de balonare şi a gazelor intestinale. Prin urmare, Dr. Oz îţi recomandă să eviţi toate aceste făinoase care au la bază făina albă şi să le înlocuieşti cu alţi carbohidraţi sănătoşi, cum ar fi: quinoa, ovăzul, amarantul, meiul, hrişca, orezul brun, mămăliga. Toate aceste variante sănătoase vor avea grijă ca tu să ai o digestie bună, favorizând arderea grăsimilor, absorbţia nutrienţilor şi reducând riscul de inflamaţii în corp.
3. Alege grăsimile bune pentru gustările dintre mese
În loc de chipsuri şi alte snacks-uri pline de grăsimi saturate este de preferat să optezi pentru produse care conţin grăsimi bune. Acestea au rolul de a favoriza arderea grăsimilor de pe burtă, de a reduce inflamaţiile şi de a menţine senzaţia de saţietate. Uleiul de măsline, somonul, seminţele de dovleac, seminţele de cânepă, avocado, macroul, anşoa, sardinele şi untul de arahide/migdale conţin grăsimi sănătoase.
4. Introdu ghimbirul în alimentaţia ta!
Ghimbirul proaspăt este folosit de mii de ani pentru o digestie eficientă, dar şi pentru a scăpa de senzaţia de balonare. Cel mai bun mod de a-l introduce în dietă este acela de a prepara zilnic ceai de ghimbir. Pune 2-3 rondele de ghimbir în 250 mililitri de apă şi lasă-le la fiert 10 minute. Ceaiul poţi să-l consumi îndulcit cu puţină miere.