Câtă cafea bei? Care e doza zilnică pentru a-ţi proteja sănătatea

Nutritie / 28.05.2015

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a recomandat miercuri statelor din UE să fixeze dozele zilnice maximale în privinţa consumului de cafea, dincolo de care această băutură devine nocivă pentru sănătate, informează site-ul francetvinfo.fr, citat de Mediafax.

O cantitate de peste 400 mililitri de cafea pe zi - adică patru expresso sau un amestec de cafea, băuturi carbogazoase şi băuturi energizante - poate fi nocivă pentru sănătate, în special în ceea ce priveşte riscul de declanşare a unor maladii cardiovasculare, a subliniat miercuri această agenţie europeană.

Iniţiativa reprezintă o premieră pentru Uniunea Europeană, notează sursa menţionată de agenţia Mediafax.

Potrivit EFSA, pentru adulţi, doza zilnică de cafea considerată lipsită de riscuri medicale este de 400 mililitri. O cafea de tip expresso conţine de obicei între 70 şi 100 mililitri.


Doza zilnică maximală a fost scăzută de EFSA la 200 mililitri pentru femeile însărcinate, pentru a evita efectele asupra fetuşilor şi la 3 mililitri per kilogram din greutatea corporală pentru copii şi adolescenţi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro