Dosar Eva. 7 personaje excentrice din România şi ciudăţeniile lor

Radu Mazăre: spartan, sultan, rege britanic, nazist şi aviator

Primarul Constanţei este recunoscut pentru apariţiile sale neobişnuite la evenimentele mondene. Cu o imagine de playboy neastâmpărat, Mazăre îşi creşte popularitatea adoptând stilul unui politician apropiat de mase, petrecăreţ şi uman.

Edilul constănţean a spus în mai multe rânduri că îi place să se distreze şi nu vrea să pară altfel decât este. Mare amator de petreceri, Mazăre a uimit deseori prin aparițiile sale, ba chiar a reușit să producă o undă de șoc mai mare decât așteptările sale.
Celebru pentru ţinuta de revoluţionar în stil "Che Guevara", el a provocat în 2009 un scandal uriaş după ce a defilat la o prezentare de modă, alături de fiul său, Răducu, în uniformă de ofiţer nazist. În iulie anul trecut, edilul s-a îmbrăcat în sultan şi s-a înconjurat de cadâne la o paradă de care alegorice desfăşurată în Mamaia, iar în august a defilat îmbrăcat ca un ţar la o prezentare de modă la care a purtat un sceptru împrumutat de la Arhiepiscopul Constanţei.

În septembrie, la deschiderea anului școlar, Mazăre a venit îmbrăcat ca un aviator american din timpul primului război mondial. El a mai folosit ţinuta de aviator şi la o prezentare de modă desfăşurată în vară, în staţiunea Mamaia. Întrebat de jurnalişti de ce a venit îmbrăcat astfel, Mazăre a răspuns: "A venit toamna prea repede peste mine şi nu mai aveam haine, doar nu era să vin îmbrăcat în sultan sau în spartan şi atunci am luat ţinuta pe care o aveam de astă vară şi am venit cu ea. Lăsând gluma la o parte, le-am explicat copiilor că în viaţă trebuie să facă două lucruri: să fie curajoşi şi să înveţe".

Mazăre a anunțat deja că va fi prezent la Târgul de Turism al României ce va avea loc în perioada 14-17 martie, la complexul Romexpo din Bucureşti, unde va veni costumat în... Ulise, pentru a promova litoralul.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro