Obraji

Obrajii nu sunt de obicei afectaţi de acneea la vârstă adultă, dar când coşurile apar în aceste zone, probleme de sănătate ale plămânilor şi ale stomacului, dar şi mâncatul în exces le pot provoca. Dacă obrazul drept este de obicei afectat de coşuri, de vină poate fi telefonul mobil murdar sau faţa de pernă care nu este schimbată suficient de des. Igienizează-ţi telefonul cu o soluţie pentru dezinfectat mâinile, pe care să o aplici pe un şerveţel cu care să cureţi apoi ecranul mobilului. De asemenea, schimbă faţa de pernă cel puţin o dată pe săptămână.


Zona gurii şi linia buzelor

Constipaţia, excesul de alimente condimentate şi o reacţie alergică faţă de pasta de dinţi ar putea cauza apariţia coşurilor în jurul gurii. Creşterea aportului de fibre, prin consumul de fructe şi legume te poate ajuta să scapi de coşurile care afectează această zonă.

Bărbie

Cel mai frecvent, apariţia coşurilor, comedoanelor şi punctelor negre în zona bărbiei este cauzată de dezechilibre hormonale, probleme ginecologice sau renale, dar şi atingerea repetată a feţei cu mâinile. Şi în acest caz, consumul adecvat de apă şi suficiente ore de somn ar putea să te ajute. De asemenea, evită să-ţi sprijini bărbia în palmă sau să-ţi atingi prea des faţa.


Urechi

Dacă rinichii tăi nu funcţionează adecvat sau dacă nu bei suficientă apă de-a lungul zilei, zona urechilor poate fi afectată de coşuri mari şi persistente. Pentru a evita apariţia lor, bea cel puţin doi litri de apă pe zi, evită consumul excesiv de cafea şi băuturi pe bază de cofeină, precum şi alimentele sărate.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro