Copiii care nu dorm suficient pot avea probleme serioase. Descoperire îngrijorătoare!
Mama și copilul · Copii / 26.07.2016

Cu toții știm ce efecte imediate are lipsa somnului asupra comportamentului unui copil: devine foarte morocănos și plânge din orice.

Dar oamenii de știință americani au descoperit că în cazul copiilor care în mod regulat nu dorm suficient, au un somn întrerupt, nu se odihnesc în timpul zilei și nu au un program regulat de somn unele efecte sunt pe termen lung, potrivit sciencealert.com.

Cercetătorii de la Universitatea Huston din Statele Unite au aflat în cadrul unui studiu recent că somnul insuficient le provoacă pe termen scurt celor mici mai multe emoții negative și afectează modul în care percep chiar și experiențele pozitive.

Dar se pare că impactul nu este doar pe termen scurt, ci și pe termen lung. Copiii care nu dorm suficient riscă să dezvolte depresie și anxietate la vârstă adultă.

"Ne-am concentrat asupra copilăriei pentru că la fel ca și în cazul problemelor precum anxietate sau depresie, obiceiurile legate de somn dobândite în primii ani de viață se mențin de-a lungul vieții", a declarat psihologul Candice Alfano, unul dintre cercetătorii care au contribuit la realizarea studiului.

În cadrul cercetării, 50 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani au avut somnul temporar restricționat de către oamenii de știință.

Doar două nopți de somn prost au fost suficiente pentru ca cei mici să nu se mai bucure la fel de mult de experiențele pozitive și să-și amintească mai puține detalii despre momentele plăcute pe care le-au avut. În asociere cu alte studii în domeniu realizate pe această teamă, cercetătorii de la Centrul de Cercetare pentru Somn și Anxietate de la Universitatea Huston din Statele Unite au ajuns la concluzia că stabilitatea emoțională este afectată de calitatea somnului în copilărie.

Fără suficient somn, oamenii sunt mai predispuși la depresie și la o calitate a vieții mai scăzută. Din cauza lipsei somnului, oamenii sunt mai puțin dispuși să întreprindă acțiuni care necesită efort, chiar dacă le oferă satisfacții și experiențe pozitive.

Iar anii copilăriei sunt cei în care se formează obiceiurile legate de somn. De aceea, orele târzii de culcare, un program haotic de somn și un somn neodihnitor pot fi factori care afectează sănătatea pe parcursul vieții.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro