Ingrediente
1/2 kg făină albă sau neagră
3 ouă
4 linguri zahăr
7 g drojdie uscată
1 praf sare
200 ml lapte
100 g unt
1 mână semințe de floarea soarelui și de dovleac decojite
Mod de preparare
Din 100 ml lapte, zahărul, 3 linguri de făină și drojdia se face o maia care se lasă la crescut timp de un sfert de oră.
În tot acest timp se face o compoziție din restul de făină, de lapte, untul topit, sare și ouă, ca la final să se adauge maiaua. Se frământă bine, căci iese și fără o mașină de pâine!
Se tapetează tava cu faină și se adaugă compoziția. În cuptorul preîncălzit, se lasă pâinica timp de jumătate de oră, însă trebuie testată din când în când cu o scobitoare.
Spre final, se unge cu ou amestecat cu lapte, se adaugă semințele, și se mai lasă aproximativ 10 minute la cuptor.
Poftă bună!