Supă-cremă de conopidă
Supe si ciorbe / 24.10.2016

Ingrediente

1 conopidă medie
1 litru supă de pui
150 g smântână
100 g caşcaval ras
50 g unt
2 linguri mazăre
100 g bacon
1/2 lingură ulei
sare
piper

Mod de preparare

Spală bine conopida şi rupe-o în mai multe bucheţele. Topeşte untul într-o oală şi căleşte conopida timp de cinci minute. După ce fierbi mazărea, toarnă supa, pune sare şi piper după gust, şi pune-o pe foc. Când ajunge la punctul de fierbere, redu focul şi mai las-o la fiert timp de 20 de minute.
Între timp, taie baconul în bucăţele mici şi căleşte-l în ulei. Pasează bine conopida, pune-o iarăşi pe foc, adaugă smântâna, amestecă din nou, iar când supa începe să clocotească ia-o de pe foc şi adaugă caşcaval. Se poate servi cu pătrunjel deasupra şi cu crutoane.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro