6 soluţii simple ca să mănânci mai puţin şi să nu faci burtă
Dietă & Fitness · Dieta / 03.08.2012

Primul pas pe care trebuie să-l faci dacă vrei să slăbeşti este să te obişnuieşti să mănânci mai puţin. Dar, cum să te abţii de la o bucată mare de tort de ciocolată sau de la o farfurie plină cu cartofi prăjiţi. Află mici trucuri!

Primul pas pe care trebuie să-l faci dacă vrei să slăbeşti este să te obişnuieşti să mănânci mai puţin. Dar, cum să te abţii de la o bucată mare de tort de ciocolată sau de la o farfurie plină cu cartofi prăjiţi. Află mici trucuri!

 

Dacă ţi-ai propus să scapi de câteva kilograme poţi să faci acest lucru fără să te înfometezi sau să urmezi cure de slăbire. Există câteva mici soluţii pe care dacă le pui în aplicare vei reduce din aportul caloric, reuşind astfel să scapi de kilograme fără mari bătăi de cap. Trebuie doar să te obişnuieşti cu gândul că nu vei mai consuma o porţie mare de cartofi prăjiţi sau o porţie dublă de desert. De asemenea, este foarte important să nu mai mănânci nimic seara, după ora 20:00.



Iată care sunt cele mai bune trucuri ca să nu mai exagerezi cu mâncarea:


1. Nu uita de micul dejun
Dacă nu vei sări peste micul dejun nu te vei confrunta nici cu senzaţia intensă de foame înainte de masa de prânz. Astfel, şi tentaţia de a mânca mult va dispărea şi vei putea să controlezi mult mai uşor porţiile de mâncare pe care le consumi la mesele principale.


2. Apelează la gustări sănătoase între mesele principale
Tot mai mulţi nutriţionişti recomandă gustările sănătoase între mesele principale. În general, poţi să apelezi la un pumn mic de migdale, nuci, seminţe de floarea soarelui crude sau orice fruct/legumă. Aceste gustări luate între mesele princpale au un rol crucial şi împiedică senzaţia de foame până la următoarea masă. În plus, optând pentru aceste tipuri de gustări sănătoase oferi organismului o multitudine de nutrienţi de care are nevoie pentru a funcţiona bine.



3. Respectă orele meselor principale
Este de preferat să respecţi cât de cât orele la care serveşti mesele principale pentru a obişnui organismul cu această rutină. Astfel, poţi să-ţi pregăteşti din timp alimentele pe care le vei consuma, făcând doar alegerile sănătoase.


4. Pune în farfurie o porţie mică de mâncare şi nu te mai apropia de cratiţă
Mănâncă tot din farfurie, doar dacă ţi-ai pus o porţie mică de mâncare. Înjumătăţeşte porţiile uriaşe cu care erai obişnuită şi nu te mai ridica de la masă ca să-ţi umpli din nou farfuria. Pune din start pe farfurie doar o porţie mică pe care să o savurezi în linişte, mestecând încet.



5. Nu combina foarte multe alimente la aceeaşi masă

Un alt obicei la care trebuie să renunţi este acela de a amesteca mai mult de 2-3 categorii de alimente la aceeaşi masă. Nu-ţi pune pe farfurie un amalgam de ingrediente diferite ca să le combini după bunul plac. Limitează-te la o porţie mică de mâncare şi o salată de crudităţi.


6. Nu pleca niciodată la cumpărături atunci când îţi este foame
Cred că ai testat şi tu pe pielea ta că niciodată nu este bine să mergi la cumpărături atunci când îţi este foame. Riscul să cedezi tuturor tentaţiilor culinare este foarte mare, astfel că poţi sfârşi cumpărând alimente pe care nici nu obişnuiau să le consumi înainte. Iar, de regulă, atunci când cumperi mâncare cu stomacul gol vei face doar alegeri nesănătoase şi hipercalorice. 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro