Buze sexy: 5 riscuri după operaţie
Frumuseţe · Chirurgie estetica / 26.07.2012

Visezi să ai buzele ca ale Angelinei Jolie, pline şi apetisante? Chirurgia estetică îţi oferă soluţii, însă trebuie să cunoşti şi efectele negative care te aşteaptă după ce ai recurs la o intervenţie de mărire a buzelor.

Visezi să ai buzele ca ale Angelinei Jolie, pline şi apetisante? Chirurgia estetică îţi oferă soluţii, însă trebuie să cunoşti şi efectele negative care te aşteaptă după ce ai recurs la o intervenţie de mărire a buzelor.

Cele mai utilizate soluţii pentru mărirea buzelor sunt injecţiile cu acid hialuronic sau cu grăsime proprie recoltată din alte zone ale corpului. Injecţiile cu acid hialuronic sunt puţin dureroase, ca o anestezie dentară şi nu ai nevoie de teste preliminare. Însă, trebuie să ştii că efectul durează în jur de 6-12 luni, după care trebuie să repeţi tratamentul. În general, specialiştii susţin că acidul hialuronic este o substanţă neutră pe care corpul nostru o are oricum în compoziţie şi prin urmare nu ai de ce să te temi în privinţa alergiilor.



Injecţiile cu grăsime proprie recoltată din alte zone ale corpului sunt mai traumatizante pentru organism. "Folosirea grăsimii proprii este mult mai traumatizantă din anumite puncte de vedere, probabilitatea de a face mici complicaţii tip vânătăi fiind mai mare. Este o intervenţie relativ mai agresivă comparativ cu injecţiile cu acid hialuronic. Singurul avantaj, în cazul celor care îşi doresc aşa ceva, sunt buzele foarte proeminente care se pot obţine", spune specialistul.

Dacă se foloseşte acidul hialuronic, forma dorită a buzelor este mai uşor de modelat şi vindecarea e mai uşoară, explică dr. Ardeshir Vahidi, chirurg estetician care precizează că intervenţia durează aproximativ 30 minute, faţă de 1 oră, cât e nevoie pentru transferul de grăsime.

 

Riscuri duopă operaţie


1. Durere
2. Deformarea buzelor
3. Timp de 2 săptămâni este posibil să ai o rană în locul injectării
4. Vânătăi (în special la injecţiile cu grăsime proprie)
5. Inflamarea uşoară a buzelor.


Machiajul semipermanent, soluţia alternativă


Dacă nu vrei să apelezi la chirurgia estetică pentru a obţine buzele pe care le doreşti, poţi să faci un machiaj semipermanent în saloanele de înfrumuseţare şi vei avea buzele perfect conturate în următorii 5 ani.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro