Horoscopul lunii aprilie. Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta
Capricorn (22 decembrie - 20 ianuarie)

Luna aprilie se anunţă a fi foarte plăcută pentru tine, în plan amoros. Reuşitele de care vei ava parte alături de partenerul tău ţi-ar putea aduce şi mai multă armonie în cuplu. Clipele romantice nu vor lipsi, iar comunicarea cu persoana iubtă va decurge firesc, natural şi armonios, ca şi cum v-ati înţelege din priviri.
Pentru tine luna aprilie vine cu posibile cumpene în ceea ce priveşte colaborările, parteneriatele, cariera. Dar toate acestea pot fi remediate dacă îţi aminteşti des că ai nevoie să colaborezi cu ceilalţi pentru a obţine rezultatele la care visezi. Relaţiile de afaceri tensionate nu te ajută cu nimic.
Parteneriatele sunt favorizate pentru nativii din zodia Capricorn în luna aprilie. Ai şansa de a semna un parteneriat care îţi poate aduce venituri suplimentare în viitor. Persoanele mai în vârstă din anturajul tău te pot ajuta în acest sens.
Eşti foarte stresată în luna aprilie. Căminul, familia sau cariera este posibil să fie sursele de îngrijorare majoră. Încearcă să gândeşti pozitiv şi vei vedea că totul se va rezolva cu bine. Gândurile negre îţi fac rău fizic, dar şi spiritual.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro